Ferdinand botanistul și Elena înzestrata

Pentru ca regatul să fie regat era nevoie, pe lîngă rege și regină, de o dinastie. Tînărul căpitan de dragoni a luat a această misiune în serios și, cu regulamentul de succesiune într-o mînă și cu lumînarea în cealaltă, s-a lansat într-o serie de atacuri nocturne asupra acestei chestiuni. Dar fiica lui, Maria, a murit la 4 ani de scarlatină, iar cuplul dinastic n-a mai putut produce prinți.

Așa a apărut în cadru Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol. În lipsa urmașilor direcți, legea casei Hohenzollern-Sigmaringen aloca tronul fratelui Leopold și apoi fiului mai mare al acestuia. Dar, cum nici unul dintre ei n-a vrut să dea balurile, opera și palatele pe noroi, holeră și păduchi, a fost ales fiul mai mic, Ferdinand.

În martie 1889, Ferdinand a fost declarat moștenitorul lui Carol, iar în aprilie a fost adus la București ca să ia contact cu gunoaiele, cu sălbăticia și cu spiritul de trîndăvie al noii sale țări. Ferdinand era înalt, avea ochii verzi și educația unui aristocrat. Producea impresie în saloane cu protuberanța de sub centură, despre care domnișoarele de onoare și cameristele erau gata să jure că era principala înzestrare transmisă fiului său, Carol al II-lea. Ferdinand avea nu doar memoria unui elefant, ci și urechile acestui pachiderm, fiind în stare să producă curenți de aer dacă răsucea capul brusc. Cunoștințele lui de istorie îl puneau pe gînduri pe Pârvan, iar pasiunea pentru botanică îi făcea să fluiere a pagubă pe Racoviță și Antipa.

De cum a călcat la curte, Ferdinand s-a îndrăgostit de Elena Văcărescu, o brunetă deșteaptă și păroasă din suita reginei Elisabeta. Elena era un talent literar în devenire, scoborîtoare din Iancu Văcărescu și, după standardele vremii, putea fi considerată bună nu numai de proză. E posibil ca cele două urechi de elefant ale principelui s-o fi dus cu gîndul și la trompă, așa că idila româno-germană a început să se consume în apartamentele de la Cotroceni.

Carol și Elisabeta erau mulțumiți să-l vadă pe moștenitor adăpîndu-se la fîntîna cu desfătări locale. Prințul fornăia de plăcere și bătea aerul cu urechile, răcorind pe toată lumea din salon. Dar cînd s-a pus problema căsătoriei, Lascăr Catargiu și guvernul lui s-au pus de-a curmezișul. Moștenitorul trebuia să ia de nevastă o prințesă străină, după cum cerea legea, și s-o uite pe focoasa româncă.

Carol n-a avut încotro. Idila a fost curmată. Ferdinand a fost extras din îmbrățișarea literară a Elenei și mai toată lumea, inclusiv regina Elisabeta, exilată.

Elena Văcărescu a strălucit literar la Paris, a luat de două ori premiul Academiei Franceze, dar n-a putut să uite niciodată foșnetul erotic și răcoros al urechilor de elefant.