– Bună ziua, vă scriu pentru a afla dacă s-a procesat cererea trimisă acum două luni. Da, aia despre care v-am scris și acum șase zile.
– Bună ziua, nu, pentru că motiv stupid.
– Evident pentru că motiv stupid, birocrații trebuie să trăiască și ei. Dar m-aș fi bucurat să fi aflat asta în timp util. Acum două luni, cînd am trimis. Sau acum șase zile, cînd am întrebat din nou.
– N-am văzut mesajul.
– Abia v-am spus că am trimis două mesaje. Două.
– Da, ați trimis de două ori. Dar tehnic era același mesaj.
– Vă mulțumesc pentru promptitudinea logică.
– Pentru asta ne aflăm aici.
– Și totuși, ce facem cu cererea aia?
– Păi, oricum, cu mine vorbiți degeaba, că trebuie s-o trimiteți în altă parte.
– Bine, dați-mi mail-ul.
– mailbirocratic@birocrat.ro.
– Vă mulțumesc din fundul inimii.
– Cu mare plăcere, da’ vi l-am dat degeaba. Documentul trebuie semnat olograf și trimis prin poștă sau depus personal.
– Îmi dați voie să pufnesc în rîs la o asemenea absurditate?
– Vă asigur că nu e nimic de rîs. Există niște norme și noi trebuie să le respectăm.
– N-aș putea totuși să-l trimit prin fax? Sau să-l trimit pe o dischetă și să fie printat de o imprimantă matricială? Sau să sun acolo pentru lămuriri și să-mi răspundă o persoană la telefonul cu disc, dar numai cînd nu sună ocupat pentru că vorbește cuplajul?
– De ce vă bateți joc?
– Așa e, eu îmi bat joc. Eu am transformat un simplu e-mail cu o simplă de cerere într-o călătorie în secolul trecut, cînd toți trăiam în ceaușismul ăla împuțit și eram liberi și suverani.
*
– Bună ziua, am venit să depun cererea aia care trebuie semnată olograf.
– V-ați făcut programare pe site?
– (scoate telefonul) Nu, îmi fac acum.
– Da’ nu se poate, că site-ul e picat.
– Și atunci ce fac?
– Păi, mergeți să luați un bon de ordine de la aparat…
– Bine, mă duc să iau bon de ordine.
– Da’ aparatu’ e stricat…
– Și atunci?
– Veniți și luați de la mine, logic și natural.
– Foarte bine, dați-mi un bon de ordine.
– Da’ nu mai am, că s-au terminat…
– Și atunci ce fac?
– Veniți mîine dimineață să vă dau.
– Bine, vin mîine.
– Da’ veniți la prima oră, că altfel se termină.
– La cît, mai exact?
– La șapte, scrie mare pe site.
– Pe site-ul care e picat?
– Păi, dacă știți, de ce mai întrebați degeaba?
– Aveți dreptate. Vin mîine la șapte.
– Da’ vedeți că bonurile se dau de la șase.
– Deci să vin la coadă de la cinci?
– Așa ar trebui.
– Așa voi face.
– Da’ mîine e închis…
– De ce?
– E sărbătoare națională poimîine.
– Așa, și?
– Păi, am făcut punte.
Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic și învață să fii suveranist în toate epocile, fără să discriminezi 🙂