Gabriel Liiceanu e un fel de Angela Similea a intelectualilor – a avut niște hituri cândva, însă i-a trecut vremea. Doar că, spre deosebire de Angela Similea, Liiceanu continuă să cânte. Și o face pe niște texte foarte-foarte tâmpite.
Liiceanu aduce în discuție “Fenomenul Pitești” pentru a vorbi de oamenii fără dinți pe care i-a văzut protestând în fața Palatului Cotroceni.
Da, România eo țară desfigurată de proasta administrare – aici intrând politici economice dezastruoase, corupția, o dezastruoasă repartiție a bunăstării, atât cât a fost ea în ultimii 27 de ani. Luzării absoluți ai comunismului, ai tranziției, ai austerității belesc acum la noi fasolea lipsă.
Apropo de fasole, Andrei Pleșu îi ia apărarea colegului de “boierism al minții” într-un articol numit “Despre dinți”. Autorul lucrării Despre îngeri spune că Liiceanu condamnă tocmai pactizarea victimelor cu călăii.
Cum “românii fără dinți” nu au fost inventați ieri – iată, ne stă mărturie chiar textul lui Liiceanu –, trebuie să spunem că cei care au pactizat cu călăii acestor oamenii în momentele cele mai grele pentru societatea românească au fost tocmai intelectualii noștri de la GDS, printre care Pleșu și Liiceanu. În vremea în care se tăiau salarii, în vremea în care, sub flamura anticorupției și-a statului de drept, regimul Băsescu își îndestula clientela, picau cei mai mulți dinți. Practic, îi găseai pe stradă.
Aceiași oameni fără dinți au lins mâna călăului Băsescu în timp ce intelectualii au ales să pupe în zone mai moi. Tot românii ăștia fără dinți au molfăit promisiunile de viață mai bună, de politică mai curată ale marinarului.
Înainte de toate, “intelectualii lui Băsescu” trebuie să știe că au făcut parte dintre “călăii” care au decis ce e bine pentru mahalaua ineptă și știrbă. Oamenii fără dinți de azi s-au aruncat în brațele altor călăi și pentru că, acum câțiva ani, intelectualii i-au târât pe calea adevărului, la fel cum vezi în filme că târăște unul un cadavru în pădure.