La 9 septembrie 1878, cînd văduvele gospodarilor împușcați la Plevna încă nu pricepeau care e diferența între independență și parastas, Consiliul de Miniștri al României a hotărît ca domnitorului Carol să i se spună „Alteță Regală”. Era un mic rebranding de situație, făcut cu speranța că nu bate la ochi, un facelift discret care avea ca scop o poziționare mai bună în conversațiile diplomatice.
Prusia, cu toată rudenia ei, l-a lăsat pe Carol să aștepte cu cei zece mii de țărani morți în brațe. Nu numai că n-a recunoscut independența României, dar a și vorbit cu Franța și Marea Britanie să facă la fel. Carol a înțeles mesajul și a cerut ministrului de Finanțe să răscumpere acțiunile germane din Afacerea Strousberg, așa încît ducii, conții și principii prusaci care așteptau profituri din această escrocherie să le și primească.
În februarie 1880, după ce tranzacția e votată în Parlament, Marile Puteri recunosc independența României, iar Vasile Alecsandri începe să culeagă gloria prin saloanele de poezie, arătînd că geneația lui Peneș Curcanul a murit cu folos.
În martie 1881, Parlamentul îi dă înainte cu schimbarea de marcă. Dimitrie Ghica și C.A. Rosetti, șefii celor două Camere, îi propun Alteței Regale să devină rege. Să devină, adică, suveran pe viață, cu drept dinastic, cu puteri depline și cu un pachet despotic suplimentar, oferit din partea casei în contul celor zece ani de huiduială. România devenea regat, ceea ce însemna că logodna Ţărilor Române devenea căsătorie cu acte în regulă și cu martori internaționali. Lua naștere statul național, independent, suveran, constituțional și oarecum european, aflat pe buza civilizației, la un pas de a cădea înăuntru.
Tot în martie a murit țarul Alexandru al II-lea, cel din a cărui ambiție războinică se născuse și ocazia noastră de a lupta cu Osman Pașa. Proclamarea regatului și petrecerile populare organizate în cinstea dinastiei Hohenzollern s-au amînat, astfel, pentru 10 mai. Se împlineau 15 ani de cînd tînărul ofițer de dragoni urca pe tron, după ce coborîse dintr-o trăsură cu arcurile lăsate în celebrele noroaie din fața Parlamentului.
Carol și Elisabeta sînt încoronați pe Dealul Mitropoliei. Poporul e strîns roată, aerul vibrează, dorobanții și roșiorii au uniforme de paradă, dușmanii politici se îmbrățișează, mahalagiii plîng și se pupă cu muci. Coroanele sînt turnate din oțelul unui tun capturat la Plevna, iar legenda acestui neamț sever și mic de statură începe să se rostogolească cu adevărat.