Orice ai citi din Bulgakov, la capătul lecturii ai senzația că ți-a scăpat ceva printre degete, deși artistic textul se rotunjește perfect. Prima dată cînd am avut senzația asta a fost chiar după Maestrul și Margareta. Cartea tocmai apăruse, un semn că la Moscova fusese slăbit șurubul. De fapt, nu mult după aceea șurubul fusese strîns la loc, dar la București, în 1970, lumea literară încă era optimistă, iar la Editura Univers mai apăreau traduceri care-i făceau pe cititorii mai în vîrstă să nu-și creadă ochilor. (Un an mai tîrziu, optimismul scriitorilor avea să se topească, odată cu tezele din iulie cu care Ceaușescu voia să întoarcă literatura la stalinism. În ’70 eram adolescent, ascultam Metronomul lui Cornel Chiriac la Europa Liberă și nu citeam ziare.)
Dar să mă întorc la Bulgakov, cititorule! Cînd am ajuns la sfîrșitul romanului care apăruse în două volume la Editura Univers, mi s-a părut că ceva nu era în regulă. Nu că apăreau acolo două lumi diferite și îndepărtate una de alta, Ierusalimul lui Iisus și Moscova Maestrului – astea se legau cu magia lui Woland –, ci că autorul voia să-mi mai spună ceva. N-a trecut o săptămînă și am recitit romanul, să mă conving. Așa era! Bulgakov pomenea de tot soiul de chestii pe care se abținea să le amănunțească, parcă știind că cititorul înțelege de ce. Chestii din categoria celor despre care e mai bine să nu discutăm, secrete știute de toată lumea. Cîțiva ani mai tîrziu, cînd începusem să scriu, mi-am dat seama treptat că Bulgakov încerca să se joace cu cenzura de-a șoarecele și pisica. Îi arăta cenzorului șoarecele și apoi îl făcea să dispară, ceea ce a ținut pînă cînd critica vigilentă a lui Stalin a izbutit să-l interzică pe jucătorul Bulgakov: „l-a demascat”, cum se zicea atunci și mai tîrziu, de nu i se mai jucau piesele de teatru și editurile refuzau să-l mai publice. Exasperatul Bulgakov îi scrie lui Stalin să fie lăsat să publice sau să i se dea voie să emigreze. A urmat episodul cu telefonul pe care i l-a dat Stalin în persoană, știți povestea.
Cînd am citit Garda albă, primul lui roman, care la noi a apărut după Maestrul și Margareta, am văzut că Bulgakov își începuse de atunci tizingul cu cenzura. Sîntem la Kiev, în plin război civil, iar turbinii vorbesc acasă despre lucrurile pe care era mai bine să nu le discute cu oricine și în nici un caz în public. În Garda albă, însă, ucraineanul Bulgakov e dispus și la compromisuri: ia peste picior limba ucraineană, ca și cum de fapt n-ar exista, îl caricaturizează pe generalul alb Petliura, ca să nu mai vorbesc de nefericitul final cu biruitoarea steluță sovietică.
Ceva se întîmplă însă cu Bulgakov în perioada lui de succes, fiindcă, în loc să bătătorească drumul conformismului, scriitorul se radicalizează treptat în direcția opusă. Astfel că nuvela sa „Inimă de cîine“ nu e publicată, iar dramatizarea ei n-ajunge pe scenă. Aceeași soartă o are și Ivan Vasilievici, piesa mai cunoscută la noi sub titlul de Țarul Ivan își schimbă meseria, în care inventatorul unei mașini a timpului îl trimite în trecut pe un administrator de bloc și-l aduce în schimb la el în apartament pe Ivan cel Groaznic. Satira e atît de străvezie, încît cenzura interzice piesa înainte de premieră.
Capodopera sa, Maestrul și Margareta, la care Bulgakov a lucrat pînă în ultimele zile ale scurtei sale vieți, a avut aceeași soartă. Numai devotamentul soției sale, care a păstrat manuscrisul în așteptarea unor zile mai bune, a făcut ca manuscrisul să nu se piardă. Îm filigranul romanului său satiric, Bulgakov introduce elemente autobiografice, trimiteri la lumea literară a vremii. Dar și în ceea ce se află la vedere satira e neiertătoare. Apar aici recognoscibili îmbuibații literaturii și impostorii din lumea teatrului. Bulgakov nu uită nici de poliția secretă a lui Stalin și nici de Miliția vremii pe care le ridiculizează și te lasă dinadins cu senzația că n-a spus totul, astfel că romanul îngăduie o sumedenie de interpretări, inclusiv aceea că Woland, diavolul din carte, ar fi fost Stalin, diavolul în carne și oase de pe pămînt.
Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, traducere de Natalia Radovici, Editura Polirom, 2014.