Caţavencii

Cel rău, cel încruntat și cel flexibil

Pe 28 iunie 1919, Ion I.C. Brătianu semnează Tratatul cu Germania la Paris, dar refuză să semneze ceva cu Austro-Ungaria. Marile Puteri se înfurie, bat din picior, dar Brătianu le trîntește ușa în nas și părăsește conferința. Ajuns în țară, dă peste ceea ce ar putea fi numit ghinion, dar pînă la urmă se dovedește a fi noroc. Armata lui Bela Kun intră în Transilvania, iar asta deschide armatei române, care abia aștepta, posibilitatea de a invada Ungaria. În august, Budapesta e ocupată, iar Brătianu se găsește pe o poziție întărită. I se cere să semneze pacea cu o țară pe care el o ocupă și o dezarmează, în legitimă apărare. Cu toate astea, Brătianu demisionează din fruntea guvernului, fiindcă insistențele aliaților ating limita extremă, iar singura posibilitate de a nu ceda este să li se trîntească telefonul.

Înainte de asta, însă, Brătianu pusese la cale, împreună cu Vaida-Voevod, schema diplomatului bun și a diplomatului rău. În timp ce Brătianu rămînea neclintit în pretențiile teritoriale și în politica minorităților, Vaida-Voevod își croia drum pe sub pielea negociatorilor francezi și englezi prin masonerie. În mai 1919, Vaida-Voevod intră în loja „Ernest Renan” a Marelui Orient Francez, în care se găseau, direct sau prin luminată înrudire frățească, greii diplomației Marilor Puteri. Dată fiind urgența admiterii sale, făcută sub presiunea negocierilor de la Paris, Vaida-Voevod nu mai poate parcurge toate etapele de verificare și de probă ale lojei, așa că e obligat să treacă un examen-interogatoriu dur, în fața venerabililor Orientului Francez. Vreme de șase zile, între 22 și 28 iulie 1919, Vaida-Voevod și alți șase candidați români, între care Traian Vuia, răspund tirului masonic. Și o fac atît de bine, încît conclavul îi admite cu entuziasm și le eliberează carnete.

În momentul în care pătrunde în organizație, Vaida-Voevod începe să discute cu Clemenceau și cu Lloyd George în limbajul frăției împărtășite, iar tratativele de pace avansează prin bunăvoința și solidaritatea lojei. În decembrie 1919, Vaida-Voevod ajunge prim-ministru și semnează tratatul cu Austria. Șase luni mai tîrziu, la 4 iunie 1920, Ungaria recunoaște Marea Unire prin Tratatul de la Trianon.

Misiunea sub acoperire masonică a lui Vaida-Voevod s-a petrecut cu permisiunea lui Brătianu, care și-a pregătit un înlocuitor mai flexibil pentru momentul în care ceea ce obținuse el prin fermitate trebuia semnat cu abilitate.

Exit mobile version