Corupția cu amănuntul a murit

În toamnă vor avea loc primele alegeri în care anticorupția nu va juca nici un rol. Anticomunismul anilor ’90 a fost citit în cheia drepturilor: comunismul era autoritar, centralist, criminal, îngrădea libertăți. Anticorupția ultimilor 15 ani a fost vândută politic la pachet cu o lectură pur economică: nu aveți salarii, nu aveți spitale, nu aveți ce nu aveți pentru că fură Cocoș, Năstase, Hrebe etc.

Corupția cu amănuntul are avantajele ei. În primul rând că are o față. Ea e Varanul, e Guzganul, e Udrea, Cherecheș, Olguța etc. Îi poți vedea cum fug cu sacii de bani în spate, le urmărești în media țoalele, mașinile, excursiile, îți imaginezi perversiunile la care acești pofticioși au supus țara.

Dar setea de dreptate își are întotdeauna ca punct de pornire foamea. Foamea în forma ei vulgară, ca foamea de mâncare.

Cel puțin treimea dintre români care trăiește în sărăcie a înțeles că banii furați de Varan sunt banii lor într-un mod atât de complicat încât nu vor simți niciodată asta.

Banii aceia nu au fost ai lor în măsura în care s-ar fi făcut cu ei spitale.

Banii aceia nu au fost ai lor în măsura în care s-ar fi construit cu ei școli.

Și, în nici un caz, banii aceia nu ar fi fost ai lor în măsura în care s-ar fi mărit alocațiile copiilor.

Banii aceia ar fi fost ai lor într-un fel în care ei, practic, nici nu ar fi știut. Ca și cum ai avea un buzunar cu bani undeva pe tine, dar nu știi unde și nici nu vei afla oricât o să cauți.

Încet-încet, se discută la scară largă în România despre fundalul economic care a produs România de azi, România pe care o vedem. Se vorbește despre multinaționale care-și repatriază profitul, despre o uriașă disproporție în împărțirea venitului (peste 60% revenind capitalului), despre transformarea României într-o piață de muncă ieftină și necalificată, o piață de muncă volatilă, unde investitorii își împachtează circul într-o noapte, iar a doua zi sunt deja în altă țară, despre corupția cea mare, cu față de Bechtel și Microsoft. Un pictor răutăcios ar mai trage vreo două bidinele în sictir tabloului: testarea de medicamente pe pacienți și țară-tomberon pentru produse refuzate în alte părți.

Nu există în acest moment un partid de stânga care să preia aceste mesaje, care să le articuleze, care să dea unor înțelegeri încă vagi sintaxa electorală a unui program de guvernare.

Cel mai probabil, vom avea de ales între penelistul “pesediștii sunt răi prin esență” și pesedistul “peneliștii sunt pedeliști, iar pedeliștii sunt răi prin esență”.