Votul doar cu bacalaureatul – era să zic ”ideea” lui CTP – nu e o soluție, nu e un rezultat care vine să rezolve o problemă, ci consecința simplă, directă a disprețului, a urii sociale și a marii defecțiuni în care omul acesta și mulți alții trăiesc.
Problema lui CTP nu e că a zis asta, ci că asta a crezut în tot acest timp. Iar problema unora nu e că el credea asta în tot acest timp, ci că ei nu vedeau asta.
CTP cere ajutor, CTP dă semne, CTP se chinuie de ani buni. Nu de azi, nu de ieri, de ani și ani. Amestecă, combină, pronunță răspicat banalități și enormități cu aerul că tocmai ți-a citit pagina cu anunțuri de mică publicitate, iar cei din jur – transformați în prelipceni de ocazie – dau din cap cum dădeau pe vremuri cățeii de pluș din luneta mașinilor Dacia.
Omul acesta așa a apărat el valorile în toți acești ani, hrănindu-se dintr-un subsol antidemocratic, antioccidental și de un elitism nesimțit.
De ani de zile nu face altceva decât să îi compare pe bărbații din politică cu Nicolae Ceaușescu, iar pe femeile din politică cu Elena Ceaușescu. Când și când mai aduce în discuție paralele cu prim-secretari, șefi de județ și câteva trimiteri la Stalin.
Ce-i drept, e amuzant. Amestecul acesta de gândire cu fâș și profet cu Dacie e de râs. Iar dacă-l aduci în cadru și pe Prelipceanu, te gândești că poți să faci bani buni cu ei pe la petreceri.
Dar e și grotesc de la un punct încolo, e grețos. Delirul antidemocratic, disprețul față de ”proști” și de săraci e vomitiv și atât. Să rămână clovn, să delireze cum ”penalii” lui Iohannis e un cuvânt care nu există, da, OK, să distreze lumea, însă doar atât.