Andrei Pleșu, care nu e o persoană prăpăstioasă, scrie în ediția online a Dilemei vechi că revista și-ar putea înceta apariția. Din lipsă de fonduri și, dacă am priceput bine, din cauză că Adevărul Holding ar dori să renunțe la editarea ei din același motiv, al lipsei de bani. N-aș zice că de vină e numai pandemia care a dat peste cap viața noastră zilnică, cu mecanismele ei sociale, și funcționarea roților și rotițelor din cele mai multe industrii autohtone și din toată lumea. Chiar dacă acum am descoperit cît de fragile sînt pînă și treburile pe care le credeam mai tari decît moartea.
Pînă să înceapă această nemărginită molimă, erau destule semne că presa de la noi e din ce în ce mai vulnerabilă bănește. Vînzările de la chioșc scad și tot scad. Iar chioșcurile de ziare care nu mai trăiesc doar din vînzarea presei își tot diversifică oferta: jucării, gadget-uri, cărți cu destinație populară. Edițiile online ale publicațiilor de tot felul de la noi nu-și prea găsesc abonați.
De unde ni se trage asta? Și de la plecarea în străinătate a multora dintre cititorii de presă, dar și de la atitudinea lor de la plecare: „Rămîneți voi, cu România voastră!” care, și după ce exasperații de pe aeroport se mai calmează odată ajunși la destinație și începe să-i ia dorul după cei de acasă, nu se transformă în interes de la distanță față de pulsul presei din țară. Or, aici, să recunoaștem, o mare parte din vină o are presa însăși, care face tot felul de jocuri necurate sau de plecăciuni către unii și alții. Cititorii le percep, pe bună dreptate, drept tentative de intoxicare și de manipulare.
Mai e însă ceva ucigător pentru revistele de cultură și de la noi, și de aiurea. Ele se adresează unei categorii tot mai restrînse de cititori, majoritatea vîrstnici. Asta, cred, din pricina unei „superbii” a celor ce se cred (și adeseori sînt) purtătorii de mesaj ai „culturii înalte”, dar care nu se pricep să-i tragă acolo și pe cititorii mai tineri. Asta ține și de atitudinea față de cultură a oamenilor de succes de azi de la noi care sînt, mulți dintre ei, parcă șterși pe creier la acest capitol. Modelul pe care-l reprezintă ei nu le are pe-astea cu cultura.
Așa că, în timp ce suporterii echipei de fotbal Dinamo București au donat peste o sută de mii de euro ca să nu le dispară obiectul amoruluifotbalistic din Liga 1, organizîndu-se ei între ei, suporterii Dilemei vechi, cîți or fi, nu fac decît gesturi simbolice pentru a-și păstra publicația favorită în viață.
Nu pot, așadar, din nefericire, decît să împărtășesctemerile public exprimate ale lui Andrei Pleșu că Dilema vechee pe punctul de a expia. Dar asta mă face să-mi amintesc de proprietarul unui Fiat 500 interbelic, pe care-l vedeam cînd eram la liceu. Omul avea vreo 70 de ani, dar își ținea mașina în stare de funcționare, ca și cum de Fiatul lui depindea și supraviețuirea lui.