Pe 6 decembrie 1991, după ora închiderii, aproape de miezul nopții, într-un lacto-bar cu nume ridicol (I Can’t Believe It’s Yogurt!) din Austin, Texas, patru fete între 13 și 17 ani – două angajate, sora uneia dintre ele și prietena lor – sînt agresate sexual, împușcate în cap, în stil execuție, apoi localul este incendiat. Lumea din oraș află, oripilată, de la televizor despre șocanta tragedie și autoritățile sînt puse public sub presiune să dea rapid răspunsuri.
Pentru că timpul trece fără nici un rezultat, cei 25.000 de dolari promiși, inițial, pentru informații concrete, decisive în găsirea ucigașului/ucigașilor, se înmulțesc în 100.000 și telefoanele încep să sune încontinuu, alimentînd vraful de liste cu persoanele raportate de vecinii vigilenți, jucători la loteria recompensei. Te îmbrăcai în negru, erai un pic mai altfel, treceai strada pe roșu? Sigur aveai ceva de ascuns și poate erai criminalul… Sufocată de miile de apeluri cu date neverificate, Poliția interoghează tot felul de suspecți și avansează ca făptași niște indivizi care, chipurile, își recunosc vina, ca apoi să spună presei că declarațiile lor au fost obținute prin constrîngere, la amenințările anchetatorilor. Piste după piste se închid în fundătură și dosarul se răcește treptat, prăfuit în arhive.
Opt ani mai tîrziu, noul șef al departamentului criminalistic arestează patru tineri, fără a avea nici o probă concludentă, doar pe baza declarațiilor autoincriminatoare sugerate de polițiști. Jurații sînt însă convinși de vinovăția lor și doi dintre ei stau vreo șapte ani în pușcărie, condamnați, unul la moarte, celălalt la închisoare pe viață, pînă să fie eliberați, în 2006, cînd tehnologia, avansată între timp, descoperă în eșantioanele prelevate de pe cadavre ADN-ul unui alt bărbat, rămas necunoscut. Cine și de ce să fi comis această atrocitate?
Întrebare încă valabilă, 34 de ani mai tîrziu, fără răspuns și după vizionarea docu-seriei The Yogurt Shop Murders, care nu face altceva decît să reîncălzească degeaba un cold case, folosind niște filmulețe mai vechi – în 2009, o studentă la Cinematografie care lucra la un proiect de documentar despre crimele astea l-a lăsat nefinalizat, abandonîndu-l din respect pentru memoria victimelor. Deși nu există nici un element nou sau vreun progres cît de mic în anchetă, faze din casetele reciclate au fost montate alături de interviuri cu membri ai familiilor sau cu persoane implicate într-un fel sau altul în caz și înregistrări video ale interogatoriilor oficiale. Producătorii au introdus în film chiar și o pseudo-investigatoare cu apetență pentru paranormal, al cărei fan-club de detectivi amatori propune tot felul de ipoteze năstrușnice.
Foarte discret despre ce s-a întîmplat (n-a fost inclusă nici măcar presupusa descriere a evenimentelor din acea noapte fatală), dar exagerat de minuțios cu biografia intervievaților și cu sentimentele lor, la zeci de ani după momentul crimelor, The Yogurt Shop Murders miroase de departe a sursă de profit, a documentar făcut țintit cu gîndul la banii obținuți din difuzare. Inconsistent de la un episod la altul, ba foarte emoțional, ca la o sesiune de psihoterapie în care ar fi spectator clandestin, ba detașat, indiferent la cruda soartă a celor patru adolescente, scenariul speculează fascinația pentru inexplicabil a publicului și curiozitatea sa morbidă de a afla vinovatul. Oricît de cinic ar suna, fetele alea au murit doar ca să facă rating televiziunea, în pauzele publicitare.
The Yogurt Shop Murders, 2025, documentarul unui documentar despre niște crime cu autor încă necunoscut, regizat de Margaret Brown, patru episoade de 58-60 de minute, difuzat de HBO, disponibil pe HBO Max.
1.151 de vizualizări
