Ilie de la sculărie

A fost o criză ca-n povești, mai rea ca niciodată, cu datorii împărătești și viza anulată. Dobînzile suiau la cer și încurcau TAROM-ul, de nu puteai călători prin aer, ca tot omul. De frica Moody’s tremurau românii-a suta oară. Lăsau TikTok-ul și priveau cum rating-ul de țară de buza gropii atîrna, ziceai c-acum se duce: c-o mînă-abia se mai ținea, cu alta-și făcea cruce. Și oricît seceta-ar fi ros și-ar fi uscat recolta, creștea un TVA frumos, mai-mai s-atingă bolta.

Inflația? Un lanț muntos, cu vîrfuri nepaleze. Nici alpiniștii nu-ndrăzneau să îl escaladeze. Săracii chiar nu mai aveau pe cine să iubească și-altă alegere n-aveau decît să se-nmulțească. Și se-nmulțeau fără amor, în zilele de leafă, cînd buzele facturilor îi sărutau pe ceafă. Nici o speranță nicăieri, doar vești catastrofale. Ploua cu drone, cu scumpiri și pensii speciale.

Norocul, însă, nu dormea. Veghea cu ochiul chior. Și țării-ntregi îi hărăzea un vajnic salvator. Un om cu suflet județean, faimos, convingător, precum umorul ardelean și țuica de Bihor. Născut să taie cheltuieli și bun de pus pe rană, avea talent la socoteli și-o singură sprînceană. În părul lui – să-i fi crescut – s-ar rătăci Brătienii, chiar dacă-n propriul lui trecut se ascund milițienii. Azi, însă, iată-l neatins: un voievod modern, cu sabia tăierii-ncins, călare pe guvern. Iar mintea-i numai argument. Tăioasă și fudulă, precisă ca un instrument folositor: o sculă.

O, voi, lingăi, cîntați a lui aleasă măiestrie! Ca el pe lume altul nu-i: e meșterul Ilie! Ăst nume trebuie slăvit și scris cu majuscúle, la fel ca capu-i bărbierit și trusa lui de scule!

Și ce mai scule! Doar idei, și-nvățături o mie. Salvezi cu ele tot ce vrei: buget, economie. Cu ele-n mînă poți să crești o taxă-ntr-un minut, ca un miracol din povești, ca miza la barbut. Aceste scule, dacă vrei, pot reteza venitul și pot, pentru pensionari, organiza sfîrșitul. Cu ele, la nevoie, poți să o faci pe dumnezeul și poți apoi, destins, rîzînd, distruge IMM-ul. Orice problemă s-ar ivi, Ilie n-o amînă. Căci el, oricine l-ar privi, umblă cu scula-n mînă.

Iar de-l întreabă cineva:

– La PIB avem formulă?

Ilie îi răspunde așa:

– Avem. Avem o sculă!

Dacă-l întrebi ce-i de făcut cînd foame te împunge, Ilie ți-o retează scurt:

– O sculă îți ajunge!

Cînd dăscălimea n-are-un leu, el zice, fără hulă:

– Profesorilor de liceu o să le dau o sculă!

Ți-arată scula orice-i ceri: un job, o amînare. Ți-o pune-n coaste, poți să zbieri. Ți-o pune în spinare. Căci scula-i primul lui atu, soluția stăpînă. El ți-o oferă, iară tu rămîi cu ea în mînă.

Toți pămîntenii au avut la viața lor dileme, dar el rezolvă, din trecut, o sută de probleme. Și le rezolvă imediat, precis ca o pendulă. Ai vrea să fii și tu salvat, să-ți dea și ție-o sculă.

E plin de scule peste tot, curată nebunie! El mînuie, ca un robot, măreața sculărie. O sculă pentru companii, o sculă pentru mase. Pentru bătrîni, pentru copii, proprietăți și case. O sculă pentru deficit, o sculă pentru Fitch, pentru patronul sărăcit și chiar pentru mămici. Taxează tot Ilie-al ’nost: venitul orișicui. Iar dacă vrei să ții de-un cost, ajungi la scula lui.

Doar cînd zărește-un magistrat curajul i se-ndoaie. Atunci e mai puțin bărbat și scula i se-nmoaie. Se teme doar de procurori și pensii nesimțite, iar tinerii judecători au zile fericite. Ilie zice c-a-ncercat, că i-a trecut pe foaie, dar scula nu l-a ajutat: îi trebuiau și coaie.

În schimb, și azi, la fel ca ieri, a tot concediat. A dat afară trei șomeri și-un angajat la stat. Căci a-nceput un greu război, tăind de la Guvern, să scoată țara din noroi, s-o smulgă din infern. A tot redus vreo doi portari, pe-un chelner l-a zburat, eliberînd de bugetari finanțele de stat. Cel mai năpraznic a lovit în gropi și-n asfaltat, aproape c-a nenorocit corupția din sat. L-au implorat baroni bogați, căzîndu-i la picioare:

– Ne lași cu satele-n căcat, fără canalizare!

Ilie, neclintit mereu, așa le glăsuia:

– De ce să meargă la veceu dacă nu au ce mînca?

– N-au gaze și nici apă n-au. Trăiesc în fundături!

– N-au gaze? Dar fasole au? Apă? Sînt viituri!

– Dom’ premier, n-au dispensar și nici medicamente!

– Au popă, dascăl și gropar. Pe fonduri existente.

Suprem, Ilie guverna din brava-i sculărie, și-astfel legenda lui creștea ca o vrăjitorie. Căci umbra-i mîndră se-ntindea, ca roiul de albine, și-ntreaga țară de sub ea crăpa de-atîta bine. Ba chiar și prezidentul Dan, preocupat de mediu, putea, avînd așa oștean, să-și vadă de concediu.

Guvernul, copleșit și el de schema lui Ilie, geme sub talpa celui chel, patron pe sculărie. Și cînd, slăbit și operat, va merge cu branula, din toată guvernarea lui va mai rămîne scula.