Caţavencii

Istorii corecte politic – Iosif și Maria, cel mai bun exemplu pentru familia tradițională

– Iosif, am să-ți spun ceva. S-ar putea să vină ca o surpriză pentru tine.

– Vrei să-mi spui în avans ce cadou mi-ai luat de Crăciun?

– Nu, Iosif, sînt însărcinată!

– Maria, nici nu știu ce să spun!

– Ai putea să începi cu „O, ce veste minunată!“.

– Și aș putea continua cu o serie întreagă de sinonime menite să-mi exprime bucuria de a fi tată, mai ales că n-am apucat să te cunosc în sens biblic decît ca personaj din Evanghelia după Luca.

– Iosif, știi… nu tu ești tatăl.

– Nu-i nimic, important e să-mi semene. În definitiv, toată lumea aici, în Țara Sfîntă, e mai măslinie la ten, deci e în regulă.

– Da, Iosif, dar vezi tu… conform tradiției nord-europene, fiul nostru va fi blond cu ochi albaștri.

– Maria, tu îl naști pe Thor?

– Iosif, tipul cu ciocanul e zeul germanilor.

– Da, și al românilor e ăla cu tesla. Dar atunci de ce seamănă cu niște unii cu care, genetic vorbind, nu are nici o treabă?

– Din același motiv pentru care, două mii de ani mai tîrziu, alții vor avea pretenția să fie negru.

– Poftim?

– Da, ca să semene cu Tatăl, de la care vor avea pretenția să fie femeie.

– Hai mai bine să nu mai vorbim despre asta.

– Ba trebuie să vorbim, pentru că avem ceva urgent de făcut.

– Da, să te odihnești, pentru că ești într-o stare delicată.

– Mă voi odihni pe drum, Iosif, pentru că…

– Nu-mi spune, iar vrei să mergem la părinții tăi de sărbători.

– Nu, trebuie să plecăm de urgență la Bethleem, unde mă voi întîlni cu trei tipi bogați care vor aduce daruri Fiului nostru.

– Maria, dar…

– Și cu trei păstori, care vor împleti o cunună.

– Bine…

– Și cu niște boieri plecați după căprioare.

– Asta e cod pentru „au plecat la bagaboante“?

– Nu, chiar au plecat să vîneze căprioare. Doar că au vînat un iepuraș.

– Nu-i nimic, e bine ca Fiul nostru să învețe de mic că oamenii Îl vor dezamăgi. Și măcar ăștia nu vin doar cu flori, ca sărăntocii ăia de ciobani.

– Te rog să nu-i judeci pe oameni materialist, doar după ce daruri ne aduc. Uite, de exemplu, boii vin doar să sufle asupra Fiului nostru.

– Și ție ți se pare igienic să facă asta cu un nou-născut?

–Iosif, înțelege, ei fac asta din dragoste pentru generațiile viitoare!

–Adoră să dea boala vacii nebune copiilor?

–Nu, dragule, dar așa vor putea și loazele să scrie despre comuniunea om-natură dacă le dă  colinda la Bac

–Așa e, fericiți cei săraci cu duhul și, slavă Domnului, sînt destui.

Exit mobile version