Comisul Manole-Păr Negru intră răcnind în sala tronului și își isprăvi goana căzînd dramatic la picioarele Măriei Sale.
– Grăiește, comise, ce s-a întîmplat? îl zori vodă.
– Vin… suspină Manole.
– Cine, Manole? Turcii?
– Nu… eu vreau vin, mai apucă să susure bietul Manole și căzu în nesimțire.
Ștefan își trase o palmă aprigă peste frunte, ochi și obraz, mormăind în mustață:
– ’Ai de capu’ meu, puteam să stau bine-mersi la civilizație în Transilvania, dar nu, m-a mîncat în Fundu Moldovei să vin voievod în țara asta de bețivi!
– Îți înțeleg supărarea, Măria Ta, dar să știi că exagerezi, încercă să-l îmbuneze arhimandritul Amfilohie cu duhul blîndeții.
– O cafea slabă, Amfilohie, asta am cerut în prima zi de domnie! Mai ții minte ce mi-a zis gospodarul de la bucătărie? „Bine, atunci o fac cu vodcă de 30 de grade, nu de 40. Nu vrei și-un Happy Meal, dacă tot iei băutură de copii?“
– Vin… gemu din nou Manole de pe podea.
– Ar fi bine, Măria Ta, să poruncești totuși să i se aducă preacinstitului comis… interveni din nou Amfilohie.
– Păi, tocmai aia e problema, băi Amfi, că toți sînteți preacinstiți. Unu’ n-ar fi treaz.
– Să-i împlinim ultima dorință celui căzut… insistă arhimandritul.
– De ce, moare dacă nu bea? Face neciroză?
– Încercam să fiu dramatic, Măria Ta. Am zis ultima cu sensul de „cea mai recentă“, nu „cea din urmă“.
– Aaa, ca-n engleza de secol XX, remarcă lămurit voievodul. Bine, să i se aducă niște coming.
– Niște what the fuck???
– Coming, vin pe engleză?
– Hristoase, ăla e wine!
– Îți mulțumesc pentru lămurire, Amfilohie. Și îți mulțumesc și mai mult pentru părerea atît de bună pe care o ai despre mine.
– Iisuse, era o figură de stil, nu voiam să zic…
– Da, Amfilohie, apreciez, dar să știi că deja exagerezi cu lingușeala.
– Doamne, dă-mi putere…
– Îți dau, Amfilohie, orice domn care se respectă știe să-și căpătuiască lingăii. Dar termină odată cu exagerările. Uite, știi ce: dacă ții morțiș, zi-mi Ștefan cel Mare și Sfînt, să nu zică lumea că mi s-a urcat puterea la cap!