E dimineața din ajunul Crăciunului și domnitorul s-a trezit binedispus. Și-a băut repede ceiuțul roșu aprins de zmeură, a mîncat puțin singerete și acum împodobește pomul său de Crăciun în timp ce cîntă vesel: „Și-am plecat să colindăm, / Boieri să-nălțăm / Într-o țeapă adecvată, / Boieri să-nălțăm / Și-n sos iute îmbibată, / Boieri să-nălțăm!“.
– Măria ta, interveni Mitropolitul, nu crezi că această colindă, deși frumoasă, grăi el cu ochii la pomul domnesc, e puțin cam nepotrivită? Să încercăm poate altceva…
– Vrei s-o auzi pe aia despre paharnicul trădător Iepuraș și ce voi face eu din pielea lui?
– Dar ce pom frumos, Măria Ta, schimbă Mitropolitul vorba. E foarte… înalt.
– Îți place, nu? Foarte înalt, așa cum îmi place mie.
– Da… dar e cam sărac, Măria Ta.
– Pentru că și țara a fost sărăcită de ticăloși…
– Da… dar nu prea are crengi.
– Cu toții avem lipsurile noastre, boier Mitropolit.
– Și arată ca o țeapă cu ghirlande pe ea.
– Pentru că este o țeapă, boier Mitropolit.
– Bine-bine, dar de ce prinzi globurile?
– De ce facem ceea ce facem, Sfinția Ta? Să fie voia noastră? Să fie voia Domnului? Uite o întrebare asupra căreia merită să cugetăm.
– Voiam să zic unde anume le pui.
– A, asta e simplu. Tragem trei turci în țeapă, unul peste altul, și le punem globurile pe post de cercei. O să fie frumos, ai să vezi!
– Măria Ta, nu crezi totuși că e cam… nu știu, nepotrivit să le faci așa ceva la oamenii ăia?
– Nu cred, turcii oricum nu sărbătoresc Crăciunul.
– Da, dar…
– Și nici nu mănîncă porc, deci ar fi cam aiurea să-i pun la masă.
– Păi da, dar faptul că i-ai ales pe ei ca ornamente de pom din cauza etniei și a religiei nu te face vinovat de discriminare?
– Sfinția Ta, dar cum poate să fie discriminare dacă eu fac tot posibilul să-i includ în sărbătoarea noastră? Inclusivitatea va triumfa, boier Mitropolit, și nimeni nu va putea spune că le-am băgat-o cu forța pe gît.
– Ai dreptate, Măria Ta. Niciodată pe gît.