Să te uiți la presa din România într-o săptămînă în care nu s-a întâmplat nimic e mai trist decît să te uiți la o femeie de 50 de ani nemachiată. Nimicul nu împiedică armata de juni scribi plătiți cu salarii de salahor să vomite același număr constant de articole care îndobitocesc populația și îngroapă orice informație semnificativă într-o mare de irelevanță.
E din cauza Internetului, în mare parte. Hîrtia îți limita numărul de inepții la cel de pagini. Te forța să le triezi. Internetul nu funcționează așa. Am văzut luna trecută un anunț de angajare de la un cotidian dintr-ăsta, național, pe un post de redactor. Pentru aceiași bani ca un lucrător la McDonald’s, nefericitul avea o normă de articole ce-l obliga să screamă cîte ceva la aproximativ douăzeci de minute. Pentru că pe Internet nu încerci să atragi cititorul cu un articol bun. Ci arunci cu cîteva mii în el, pînă se lipește ceva de curiozitatea lui de maimuță.
În douăzeci de minute, „jurnalistul” are timp doar să fure o poză de pe Facebook-ul unei vedete și să facă o compunere de un paragraf în jurul ei și al unui detaliu ambalat ca incredibil de acolo. Nu o să-ți vină să crezi! Toate solistele pop nonconformiste din România s-au vopsit verde în cap, și fiecare fotografie e o știre separată! Sau să traducă ceva de pe Buzzfeed și să dea un titlu senzaționalist: „Tot ce știți despre pepenele roșu e o minciună!”, „Puțini știu ce se întîmplă dacă pui sare pe castraveți!”. Ăstea-s titluri reale, oameni buni.
Presa e o afacere căreia îi pasă de eficiență și randament, nu de relevanță. De ce să scoți redactorul din birou? Consumă bani. Face mai multe click-uri dacă stă pe scaun și traduce despre castraveți. Maximum dacă merge la sigur. Spre exemplu, la ultima babă din Vaslui care nu și-a dat cu părerea despre viol. Statisticile arată că interesul față de violuri a crescut de douăzeci de ori în ultima lună. Sigur articolul ăla o să aducă click-uri. Nasol de toată lumea care o să fie violată în septembrie, însă. Atunci piața o să fie deja suprasaturată de viol și n-o să-i mai pese nimănui. Presa e pe moarte, dar n-o să moară niciodată. Doar o să se zbată jalnic și sinistru în niște eterne ultime spasme. O să moară numai odată cu ultimul prost care va da click pe „O vedetă autohtonă a scăpat cu chiloțeii la vedere”. Și mai sînt zeci de mii de ani pînă cînd rasa umană va evolua destul cît prostul ăla să nu mai existe.
Pe fondul ăsta, Cristian Tudor Popescu, sătul probabil să bată un cal mort, s-a retras din presă. Și am să spun exact ce o să spună și un puțoi care nu s-a născut încă, despre mine, peste 30 de ani, cînd o să fac același lucru: Care presă, boss? Că tu nu făceai presă. Nu aduceai informații noi. Doar îți dădeai cu părerea despre lucruri aflate de alții. Și scriai povestioare despre viața ta mică de care nu îi pasă nimănui. Asta nu e presă, e beletristică de buzunar. E ca și cum ne-ai anunța că pleci de la o petrecere care s-a terminat de o săptămînă și la care oricum nu ai dansat.