În ruinele arzînd ale Troiei, Menelaus își caută nervos soția, pe preafrumoasa Elena, răpită de parșivul Paris cu ajutorul Afroditei. O caută cu ochii însîngerați, cu pumnii strînși și sabia în mînă. Și nu, sabia nu e un eufemism pentru penis.
– Menelaus, ai milă! îl imploră Elena.
– Milă, după ce ai făcut?
– Dar nu e vina mea! Întreabă-l și pe Homer!
– Elena, nu vreau să dau de înțeles că ești frumoasă, da’ ești proastă, însă nu mă pot opri să observ că martor ocular e faimosul aed orb.
– Nu-l discrimina din motive logice și raționale! Doar pentru că vorbește din auzite nu înseamnă că nu poate să aibă o părere competentă. Și el zice clar: Paris m-a răpit, Afrodita m-a vrăjit, Eris a uneltit, eu n-am făcut nimic, serios.
– (consultă primele pagini din Iliada) Ai dreptate. N-ai făcut nimic. O soție iubitoare s-ar fi împotrivit, ar fi țipat, s-ar fi zbătut, tu ai stat de lemn tănase și ai lăsat pe alții să facă toată treaba. Parcă erai în luna de miere cînd făceam sex pasional.
– Menelaus, sînt profund jignită de aceste acuzații nefondate. Nu înțeleg de unde vine această lipsă de încredere patologică pe care o ai în ceea ce mă privește. Ar trebui să vezi un psiholog pentru gelozia asta, să știi.
– Da, eu o să văd. Tu, după ce-ți fac ochii ca la ratoni, ceva mai puțin…
– Nu fi mitocan. Doar pentru că am plecat olecuță de-acasă să mă regăsesc, și asta a dus la un război sîngeros de zece ani, la moartea a nenumărați eroi și la distrugerea cumplită a unei cetăți înfloritoare, nu e un motiv să recurgi la violență domestică.
– Așa e, Menelaus, adaugă și Afrodita, apărută din senin. E interzis să faci violență domestică.
– Aveți dreptate, doamnelor, dar să nu uităm niște mici elemente de detaliu.
– Cum ar fi?
– Cum ar fi că Elena a fost remăritată pînă acum cinci minute cu Paris, fie-i cenușa ușoară. Deci nu poate fi violență domestică.
– Dar tot n-ai voie să faci violență asupra unei femei.
– De acord, doar că eu nu mă identific drept un bărbat alb patriarhal, ci drept un imigrant ilegal care a venit la Troia în bărci improvizate, a refuzat să se integreze în societatea locală și, în final, a impus barbaria lui asupra unei civilizații superbe, făcînd-o praf și pulbere. Vezi, deci, că sînt în dreptul meu să mă port ca un babuin scelerat, pentru că toată lumea trebuie să facă sacrificii pentru diversitate.
– Vai de capu’ meu! murmură Elena.
– Liniștește-te, fată! îi șopti zeița dragostei. În definitiv, nu e decît un bărbat. Un bărbat care s-a luptat pentru tine vreme de zece ani. Care a visat numai la tine vreme de zece ani. Care a stat zece ani numai între bărbați, pregătindu-se pentru clipa cînd vei fi din nou a lui! Acum înțelegi ce trebuie să faci?
– Vai de curu’ meu!
Istorii corecte politic, primul volum care se identifică drept I poate fi comandat aici 🙂