Am citit cu sete, foame și nevoie cărțile lui Lucian Boia. Nu le-am învățat pe dinafară, nu voi cita din ele. Dar simțeam, cumva, lipsa unor eseuri critice pe marginea miturilor românismului atoatecunoscător.
Să ne înțelegem: n-am crescut cu istorici precum Boia. Fac parte din generațiile cărora istoria le-a fost vârâtă pe gât cu pumnul lui Sergiu Nicolaescu. Că n-am acceptat-o, e altceva. Dar eu cu asta am crescut. Așa cum generațiile de azi cresc hrănite de un altfel de propagandă. Cei care o pot distinge și o refuză vor fi mințile libere ale anilor ce vin. Ceilalți, ca de obicei, vor fi masă de manevră și, la nevoie, carne de tun.
Acum trei ani,
Lucian Boia a fost în Tulcea. Să conferință. Eram certat cu organizatorii evenimentului (parte dintre ei), căci așa se întâmplă în orașele mici. Ne certăm între noi, ca chiorii. Dar am cumpărat bilete la eveniment și, show-offing, am oferit două dintre ele unor tineri. Nu cred că am avut vreo convenție prealabilă, dar a ieșit ceva mișto. Victor Moruzov, elev de liceu încă, la momentul ăla, astăzi critic de film premiat de UCIN, a șters puțin pe jos cu domnul Boia. A făcut-o elegant, superior și documentat. Dacă eram Lucian Boia și mă forfeca în halul ăsta un puști de 17-18 ani, un an nu mai ieșeam din casă.
Textul lui Victor se termină, amar, așa: „E trist când te implici în cultură doar de dragul câștigului material. Când investighezi atât cât trebuie, nici o pagină în plus. Când ajungi să produci chiar tu pagini infructuoase, de suprafață, mimând o pojghiță de cultură. Nu neg vastele cunoștințe ale domnului Lucian Boia. Observ însă că e infinit mai ușor să primești decât să împărtășești altuia, mai ales când la final nu obții nici un beneficiu substanțial. Și atunci, celălalt, tu, ascultătorul, rămâi cu imaginea deformată (sau, în sfârșit, cristalizată) a intelectualului fariseic, pragmatic, care, în momentul autografului, te întreabă din vârful buzelor: Pot să trec doar semnătura, da? Sigur că puteți. Mai aveți încă multă cerneală de consumat, dar, cred eu, din ce în ce mai puțini ascultători amăgiți în numele Marii Culturi“.
O observație
de reporter încercat, deși nu, la vremea aia Victor nu era așa ceva și sper că nici n-o să ajungă.
Cerneala, chiar dacă nu e scumpă, nu-i ajungea megastarului decât pentru semnături. 40 de lei biletul, 20 de lei pentru elevi și studenți. Dar nu, bani de cerneală nu erau.
Probabil, Securitatea plătea mai bine. Pentru că, timp de 16 ani, Lucian Boia a avut suficientă cerneală pentru a umple foi și foi cu delațiuni către Securitate.
„Ce era să fac?
Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz“, spune Lucian Boia despre momentul racolării sale ca turnător.
Pe bune? Nu ar fi fost o idee bună? Și după aia scriem best-seller-uri despre de ce e România altfel? Nu, serios, tataie…
De unde ne mai alimentăm noi, ăștia, încă în viață, cu moralitate? Câtă vreme îl mai puteți ține în geam pe Șora, pentru a-i păpa pensia și pentru a posta pe FB în numele lui?
Sunteți bine,
băi? Sunteți bine?
Vă simțiți împliniți?
Ne-ați fluturat ani întregi ștergarul moralității deasupra capului când, de fapt, erați cel mai puțin calificați să faceți asta.
Domnule Boia, luați-o e asta, de exemplu, venind de la un om care chiar muncește, din greu, pentru tot ce are. Un om realmente bun, cu care eu nu mă înțeleg mereu, dar pe care îl respect. „Florin Vlad: În 1987, student în anul III fiind, profesorul îndrumător de an m-a chemat în biroul său, m-a servit cu coniac (!), mi-a explicat cât de important e să ne apărăm țara de străini (aveam colegi străini în căminul în care locuiam) și mi-a propus să devin informator al Securității. Cred că m-au luat toate transpirațiile, m-am căcat pe mine de frică, dar am refuzat, am spus că îmi pare rău, dar nu pot să fac asta. Mi-a mulțumit, și-a cerut scuze și am încheiat discuția. N-am mai abordat niciodată acest subiect, nu am simțit să am vreo urmare neplăcută referitor la cele întâmplate. Securitatea, ca și comunismul de altfel, își trăgea seva din frica noastră. Nu spun că puteai să refuzi și să nu pățești nimic, spun doar că în cazul meu așa s-a întâmplat, nu am pățit nimic. Pentru mine, informatorii Securității erau și sunt cei mai de jos oameni, indiferent de numele pe care-l poartă, Lucian Boia în cazul de față.“
Suntem,
și îmi pare rău să o spun, o țară ale cărei elite caută cel mai proeminent prohab pentru a se repezi cu gura larg deschisă spre el.
Dacă, vreodată, cineva, într-un moment de rătăcire, mă mai numește intelectual, răspunsul meu e simplu: Mama domniei-tale este femeie de moravuri ușoare!
Muiștilor!
Ridicați-vă, dracului, din genunchi și ștergeți-vă la bot!
Muiștilor…