În 2004, cînd noua trilogie a lui Lucas lăsa din renumele Star Wars cam ce lăsase Obi-Wan din Anakin după duelul din Revenge of the Sith, spectatorii și-au spus înciudați: „Măcar mai rău nu se poate”. Dar iată că franciza a încăput în ghearele lacome ale șobolanului Disney și corporatiștii ăia au pus remarcabila pozitivitate americană la lucru: „Dacă e vorba de mai prost, noi putem mai bine”.
Începutul a fost, ce-i drept, modest. The Force Awakens era doar un plagiat penibil după succesul legendar din ’77. Și, ca orice clonă care se respectă, urmărea atent, mecanic și fără suflet traseul originalului, apelînd însă la tăieturi de carton în loc de eroi din carne, minte și individualitate. Lipsit de coloana vertebrală creatoare și complet exorcizat de vreo viziune artistică, J.J. Abrams a preferat să suplinească umilitoarea lipsă de originalitate cu „Uite, diversitate etnică!” și „Uite, feminism!”. Nu s-a găsit probabil nimeni să-i explice că diversitate au făcut Lucas și trupa lui, imaginînd din nimic toți urîții ăia simpatici care îi populează universul. Iar în materie de feminism, e drept, a scrîntit-o: prințesa Leia era o mîndră frumoasă, deșteaptă și dîrză, o plăcere s-o vezi pe ecran, dar n-avea păr albastru, n-avea idei tîmpite și nu susținea că toți bărbații sînt niște porci și de aia e ea lezbiană, deci clar nu putea fi un model pentru tinerele generații. E bine că troglogia nouă are drept eroină o mîndră care vîntură planeta țipînd „Fiaaaare vechi cumpaaaaaar!”, dar altfel perfect capabilă de orice, de la pilotat nave străine și pînă la bătut Jezi profesioniști. Pentru că vaginul e puternic cu ea.
E ceva inerent greșit în abordarea creativă dacă, dintre toate personajele noi, singurul capabil de puțină personalitate era roboțelul ăla sferic. Numele nu i l-am reținut. Deși am cumva senzația că nu era totuși „1C01”.
Din fericire, a venit The Last Jedi și lumea a uitat de criticile aduse precedentului. Pentru că asta era o, hai să zicem, „mizerie”, dar cu o încărcătură insultătoare de mii de sori mai puternică. Narativ, era o puțoială penibilă, croită strict în jurul lui „Ha! V-am înșelat așteptările!”. Băi, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar după primele minute mă așteptam să fie cel mai idiot film Star Wars din Univers și din restul lumii. Ideologia stîngismului obsedat de justiție socială nu ține loc de farmec narativ, de personaje interesante sau de idei neretardate. Dar, gata, a fost, a trecut, mai rău de atît nu se poate, nu?
NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! au țipat simultan de groază milioane de voci și apoi au fost reduse brusc la tăcere. Poate erau spectatorii aduși de soarta haină la Rise of Skywalker. Poate că… hai să fim serioși, erau spectatorii. Ăia pe care filmul precedent nu-i scîrbise complet de Star Wars. Readus de Disney să dreagă busu… să dreagă Cernobîlul lăsat în urmă de Johnson, Abrams a făcut singurul lucru pe care îl știe: a jucat cuminte, cu o poveste de comitet menită să mulțumească pe toată lumea. Dacă termenul „poveste de comitet” vă e neclar, dați-mi voie să exemplific cu Scufița Roșie. Deci: Scufița Roșie poartă scufița roșie și pentru că îi place, și pentru că trebuie să-și ascundă părul mov și asimetric de patriarhatul fascist și opresiv care pîndește din umbră. Și mămica ei o trimite pînă la bunicuța nu pentru că povestea încurajează exploatarea prin muncă a copiilor, ci pentru că Scufița Roșie este o femeie puternică și independentă. Și ea merge prin pădure nu pentru că e prea proastă să ia un Uber, ci pentru că o face în semn de protest față de încălzirea globală. Vorbitul cu lupul e problematic, e adevărat: pe de-o parte, nu poți să nu vorbești, că atunci faci discriminare pe criterii etnice și, dacă lupul e negru, deja mai bine te muți în altă poveste, dar nici să vorbești cu el nu poți, pentru că lup-lup, dar tot un porc de bărbat e. Hai să zicem că vorbești cu el, da’ așa, mai în scîrbă.
Cam așa și Rise of Skywalker, doar că mai prost. Deși sînt la al treilea film împreună, noua tripletă principală e o adunătură de momîi legate de nimic pe ecran și care reprezintă nimic în fața spectatorilor. Și dacă marea găselniță pentru final a fost readucerea nu din morți, ci din starea de atomi în care îl lăsase Return of the Jedi pe Împăratul Palpatine, atunci puteți judeca singuri nivelul disperării și al lipsei de viziune artistică. Într-un fel, că tot vorbeam de obsesiile ideologice care au ruinat procesul creativ, e de-o ironie aparte să termini fizic toți Skywalker-ii din universul ăla și după aia s-o pui pe mîndra perfectă în toate să spună: „Sînt nepoata lui Palpatine, dar eu mă identific drept Skywalker și pronumele mele preferate sînt xe și xir”.
Trilogia lui Lucas din anii 2000 a constat în trei filme proaste. Trilogia Disney constă în trei filme mizerabile. Infamia nu stă doar în calitatea de hazna a poveștii însăilate gîngav pe ecran. Ea stă în ura față de originalele care, în mod figurat, i-au dat viață. În răutatea cu care caută să distrugă orice rămășiță a poveștii dintr-o galaxie îndepărtată. Han și Leia au divorțat, pentru că familia tradițională – nu, nu aia obsedată de referendumuri, aia standard din epoca pietrei și pînă azi – trebuie să eșueze pentru că în Africa sînt cupluri de homosexuali care n-au ce mînca. Singurul lor fiu ajunge un derbedeu pe care unchi-su, Luke Skywalker, întruchiparea speranței și credinței în bine, vrea să-l omoare pentru că a visat urît. Același Luke Skywalker dispus să-și dea viața ca să-l smulgă pe tac-su din ghearele întunericului.
Unde trilogia originală vorbea luminos despre bine, despre curaj, despre dragoste și despre prietenie, trilogia Disney sîsîie veninos despre tristețe, ratare și inadecvare. Ai crede că șobolanul a ținut morțiș să iasă filmele atît de proaste doar-doar va aclama lumea mai cu putere Mandalorianul și se va grăbi să se aboneze la Disney+. E drept, prin comparație, serialul pare Dostoievski și Tarkovski la un loc.
Rămîne de văzut care va fi viitorul Star Wars. Potențial ar mai fi. Deocamdată. Și dacă șobolanul ar da numele pe mîna unor inși cu tupeu, imaginație și o durere imensă în cur față de tot ce înseamnă political correctness, atunci probabil că bijuterii de nivelul lui Knights of the Old Republic I și mai ales II și-ar găsi locul și în film. În același univers, dar în alt timp, în alt loc și cu alte – neapărat cu alte – personaje. Saga Skywalker s-a sfîrșit în ruină și rușine. Și pentru asta, șobolane, să sugi sabia laser. Pornită.