Țării, cît mai multă inclusivitate: începînd din 2024, toți aspiranții la premiul Oscar sînt obligați să fie mai minoritari, mai femei și, pe cît se poate, mai cu dizabilități. La prima vedere ai zice că e o conspirație a PROTV-ului, care vrea să cîștige toate premiile cu telenovele cu țigani și sitcom-uri cu handicapați mintal.
Noile reguli, făcute publice de Academie cînd Americii îi ardea la propriu de altceva, sînt un festival al dansului ideologic al ploii într-o industrie aridă la nivel de idei. Sigur, știința a descoperit metode mai sigure contra deșertificării, dar nu putem avea pretenții de la patria musical-ului să fie capabilă de altceva în afară de balet primitiv. În plus, important e să arăți că „îți pasă“. Rezultatele sînt pentru tocilarii care rezolvă ecuații.
Într-un sistem de cote desprins parcă din bancurile despre pionieri, o comiție a stabilit că filmele bune de Oscar au neapărată nevoie ca ocupanții rolurilor-cheie să fie remarcabili mai întîi prin culoarea pielii, prin vagin sau prin orientarea sexuală. Sau, dacă nu se poate, măcar 30% din distribuție să fie remarcabilă prin aceleași caracteristici.
Aceleași reguli se aplică și capilor echipei de producție sau, alternativ, întregii echipe, atîta vreme cît sfîntul prag de 30% este atins. Evident, într-un mod nonsexual și neapărat după ce a consimțit în prezența a trei martori.
Desigur, Academia a pus pe listă și condiții alternative, pe care majoritatea greucenilor le îndeplinesc lejer. Ba unii le îndeplinesc deja și pe alea legate de echipa de producție, prin natura faptului că filmul e genul de industrie care să atragă o lume pestriță. Într-un fel, îmi pare rău, pentru că aș fi vrut să văd un film cu doi chiori la fotografie și cinematografie, un surd la sunet, un discromat la machiaj și trei retardați drept scenariști. Deși, dacă mă gîndesc mai bine, Hollywood-ul promovează retardații drept scenariști de ani de zile.
Dar ce te faci cu jucătorii mici de pe piață? Vor fi ei nevoiți să-și înlocuiască oamenii cu amploaiați de diversitate? Vor începe angajații actuali să se declarare 1/8 asiatici grație unui bunic chinez și 1/5 gay pentru că în timpul unui episod de Pornhub au atins climaxul fix cînd în cadru era curul unui tîrlete? De la ce procentaj în sus aparține un om unei anumite rase sau etnii? Fără mișto, filmul, băncile și rabinatul mi se păreau ultimele care să aibă tupeul să vorbească despre puritate rasială.
Obsesiile astea ideologice nu sînt o noutate pentru nimeni. Ele sînt bănuite de ani de zile, în special anii în care trofeul a fost cîștigat de porcării teziste gen Moonlight sau Shape of Water. Acum însă, scrise citeț și bătute-n cuiele memoriei, ele deschid drumul spre mai mult. Mai progresiv, mai restrictiv. Dacă astea sînt normele oficiale, desigur că alea neoficiale trebuie să fie și mai catolice decît Papa. Deja îl aud pe Harvey Weinstein: „Dar eu nu vreau să f*t băieți de altar!“.
Diversitatea e bună. Dacă e o consecință naturală a ideilor transformate în poveste. Altfel, e doar o rubrică meschină, bifată contabil de comisia care tocmai a aprobat încă un produs fad și inutil, dar favorit în cursa pentru „Premiul Oscar pentru cel mai corespunzător film“.