Oppenheimer! Părintele bombei atomice și cel care, într-o lume ideală, ar fi dat numele celebrului turneu de tenis US Oppen.
Când eram mai tânăr, aveam o vorbă: Nu bombele ucid oameni, oamenii ucid oameni. Era o vorbă pe care o spuneam des, indiferent de context, inclusiv în timpul meselor în familie, atunci când intervenea câte o tăcere stânjenitoare. Și cică n-am simțul umorului.
Odată, am primit o vizită din partea Securității. „Tovarășe Popescu“, mi-a spus un ofițer, „avem informații cum că tot vorbiți de o bombă. Vecinii sunt foarte îngrijorați. Puneți la cale ceva?“ I-am explicat omului că nu, n-am nici o bombă, dar aș construi una cu mare plăcere dacă mi s-ar da pe mână o echipă de ingineri îmbrăcați în trening, cu care să mă retrag într-un deșert din sudul Bărăganului, în cadrul unui proiect ultrasecret de care să știe doar inamicii noștri, prin spionaj.
Ofițerul a dat din cap că e interesantă propunerea mea, dar că regimul nu dispune de resursele necesare. „Știți, treningurile s-au scumpit foarte mult“, mi-a explicat ofițerul.
Am fost să văd filmul lui Nolan în amintirea acelor vremuri. Oppenheimer îmi amintește de mine, pentru că și eu am vorba asta: „Am devenit moartea, distrugătorul lumilor“. O spun de obicei atunci când închei o cronică prin care desființez un film mediocru, dar poate apărea și-n alte conversații. Ca de exemplu atunci când merg la Mega și cer punguță, cu toate că știu foarte bine că pungile de plastic nu-s bune pentru mediu.
Mi se pare trist ce s-a întâmplat. Oare de ce a fost nevoie de secole întregi de fizică modernă pentru a construi o armă capabilă să distrugă omenirea? Chiar nu se putea mai repede?