Reforma în sistemul de administrare a pădurilor din România merge înainte și încep deja să se vadă rezultatele. Și nu e vorba doar de schimbările impuse de doamna Buzoianu, care taie prin șefimea de la Romsilva mai ceva ca băieții cu drujbe plecați la cules bușteni, ci chiar de direcțiile silvice. Impulsionați de noua politică de la vârf, unii s-au pus pe treabă cu un avânt demn de cravata de pionier. La Direcția Silvică Suceava, de exemplu, conducerea a decis că acum este momentul pentru niște servicii de arhivare a documentelor. Știți voi, să nu se piardă, să fie în ordine, în caz că vine cineva să verifice. Așa că au început să caute o firmă serioasă, una care să poată să arhiveze toate documentele de la toate ocoalele silvice din subordinea Direcției, împărțite în cinci loturi. Și să aibă grijă de respectivele documente, ba chiar să le și scaneze dacă au chef. Pe data de 9 octombrie a fost organizată o licitație pentru aceste servicii și, surpriză, toate cele cinci loturi licitate au fost câștigate de aceeași firmă, Atlas Tour SRL, care urmează să încaseze ceva mai bine de o jumătate de milion de lei plus TVA. Evident, firma în cauză este una pricepută și, contrar numelui, nu se ocupă cu turismul. De niște ani buni, Atlas Tour, care altfel este din Vâlcea, la o aruncătură de băț de Suceava, are trei angajați și se ocupă în principal cu activități ale agențiilor de publicitate. Că e și arhivarea asta un fel de reclamă, cum să vă zicem. Mă rog, în sensul că, iată, scriem noi despre ei cât sunt de serioși și puși pe treabă. Numai să nu fie prea multă emoție și să se piardă din documente în tot procesul ăla de arhivare, căci nu se știe niciodată cu atâtea și atâtea hârtii.
1.183 de vizualizăriRomsilva bagă documentele la arhivă

Zoom Romsilva bagă documentele la arhivă