– Băi, cine dracu’ s-a găsit să fie ăla nepoftit de zice adevăru-n față? strigară toți cuprinși de greață.
– Într-adevăr, cine-a putut? se întrebă satisfăcut, de sub un rînjet prefăcut, chiar el – sinistrul Belzebut.
Din buzunar scoțînd ușor satana un calculator și adunînd de zor, cu spor, el fluieră aprobator.
– Mai mult de patru mii? Aman! Sînt fanul vostru number one! Dar care este taina voastră? E doar prostie omenească? Chiar nu v-ați antrenat defel pentru asemenea măcel? Să fie doar mintea de Garcea ce face țara harcea-parcea? Ea v-a adus în așa hal?
– Doar ea. Și crezul liberal! triumfător răspunse Șică, marele as în politică. De ești amabil, te-aș ruga, de-aici să ne lași a pleca, adăugă în pas vioi.
– Ce, moare țara fără voi? Și n-are ea pace deplină fără un bleg la mandolină? Poftește ea-n ultimul ceas la un pahar de pepsiglas? Să-i cînte imnul cu putere? S-o care-n raclă liftiere? Dar, haide, fie, vă ajut, dacă plătiți prețul cerut.
– Ne faci scăpat întreg guvernul?
– Vi-l fac, că îmi scîrbiți infernul. Mi-s dracii verzi cu gura pungă, în fine, ce mai vorbă lungă, cu drag v-ajut să vă cărați dacă și voi vă conformați. Unul din voi să mi-l dați mie, să-mi fie sclav pe veșnicie!
Cu chipul vesel și viclean, se-ntoarse Șică spre Turcan și scutură din zurgălău:
– Știi, Ralu, ai putut mai rău.
– Bă, Șică, nu fi nătărău!
Și s-au grăbit cei bugetari să se ofere voluntari unii pe alți, făr’ de rușine, lor însă să le fie bine. Dar cum n-aveau putere, zău, să se împingă înspre hău, fiindcă aveau imunitate, s-au întors cu rapiditate, ca un vegan înspre livezi:
– Mircea, arată că contezi!
Și-au început să îl momească în timp ce naiba cea crăiască dădea, cu limba-i bifurcată, porunci la gloata cea spurcată. Cu patos vorbele-și rosteau și-n aer ele se-mpleteau:
– Tu, pentru noi, ești ca un papă!
– S-aduceți să-l tragem în țeapă!
– Cel mai de frunte demnitar!
– Să-l pun frigare pe grătar!
– Îți punem numele pe școli!
– Cu garnitură de brocoli!
– Ramă de aur la cavou!
– Te-nghit și-apoi te scot de nou! Nu mă-ntreba însă pe unde…
– Hai, Mirceo, dragă, hai, răspunde! În București îți fac statuie!
– Lui Quintus, înc-un kil de…
– Multă iubire și onoare! interveni Șicuță tare. Hai, dragă, azi, că răgușesc: primești tu oare, dar?
– Primesc!
Să moară toți deci de uimire: își acceptase a sa menire atît de simplu și rapid? Erau cu fălcile-n țărînă. Doar Belzebut, șulfă bătrînă, cu Mircea-Apolodor sub braț, rînji la ei cu mult nesaț.
– De-a ventrilocii vă jucați? Mimați glasuri de turnători ca să-i scăpați pe juniori? Pe bune, sînt impresionat: fibră morală de…
– Păcat că nu putem să stăm, pe compliment să-l savurăm, vorbi Turcan solemn și clar, acum cu glasul ei real.