Ușa celulei scîrțîi scurt și se închise cu un pocnet sec. Condamnatul clipi, neobișnuit cu lumina chioară din temniță. Era singur? A, nu, uite, în colț stă uitat pe paie un moșulică.
– Salut, eu sînt Alexandru, îi zise moșulică.
– Și de ce ești aici? Ai furat? Ai ucis? Ai băut? Te grăbeai? Îți pare rău?
– Potolește-te, omule, nu e normal să sari așa la concluzii, să nu faci vreo întindere sau ceva. Eu nu-ți dau din rezerva mea de untul-pămîntului, să știi, îl preveni moșulică.
– Păi…
– Uite, poate te liniștește, eu sînt Alexandru cel Bun.
Nou-venitul sări ca ars și trosni cu doi pumni de-l lăsă lat. Și apoi îl jucă în picioare pînă îl făcu zob.
– Băi, tu nu ești sănătos? abia îngăimă moșul. Ți-am zis clar, sînt Alexandru cel Bun!
– Da, Alexandru cel Bun, în țara în care Ștefan cel Mare era pitic, Mircea cel Bătrîn a fost tînăr cel puțin vreo 40 de ani, iar pe Neagoe Basarab nu l-au dus niciodată mam’mare, mamița și tanti Mița la Bucureșți de 10 Mai! Zi și tu, care era concluzia logică pe care o puteam trage?
– Tu în mod clar n-ai fost închis pentru delictul de gîndire cu premeditare, dădu din cap moșneguțul. Da’ acu’ astîmpără-te. Poți să mă crezi cînd îți spun: eu, Alexandru cel Bun, sînt un băiat foarte OK.
– Și atunci de ce ești aici?
– M-a arestat Inchiziția.
– Pe ce chestie?
– De cîte ori mă pileam la petreceri le porunceam tuturor să-mi zică Bunuțu’.
– Aha…
– Și îl puneam pe paharnicul Moise să meargă 40 de ani prin litiera cu nisip a pisicii.
– Da, face sens…
– Dar tu de ce ești aici? întrebă la rîndul său Alexandru-vodă.
– Eh… poveste încurcată. Eu sînt Făt-Frumos.
– Dacă zici tu…
– Adică? ridică băietul o sprînceană ca să nu ridice pumnul.
– Adică lumina e chioară și eu nu mai văd ca la tinerețe, deci te cred pe cuvînt. Dar să revenim la ce-ai pățit.
– Stai să vezi… Îmi vedeam liniștit de treaba mea în grădina lui tătîne-miu, împăratul, cînd a venit Zmeul Zmeilor și a furat merele de aur din pom. „Nu ți-e rușine, măi, nesimțitule?“, am strigat eu și atunci Zmeul mi-a răspuns: „Ce, băi, vrei să ieși pe interval?“. Și atunci l-am ignorat, pentru că violența nu e o soluție.
– Bun, bravo!
– Și atunci, Zmeul a venit a doua oară și a furat soarele și luna de pe cer și le-a ascuns numai el știe unde. „Nu ți-e rușine, măi, hoțule?“, am strigat eu și atunci Zmeul mi-a răspuns: „Fraiere, vrei să cobor din zbor la tine?“. Și atunci l-am ignorat, pentru că violența nu e o soluție.
– Bine, și apoi?
– Apoi a venit a treia oară și a luat-o pe frumoasa lumii în timp ce-i făceam curte și a făcut un film porno cu ea sub mărul din care furase merele de aur.
– Și tu ce-ai făcut atunci?
– Am ținut microfonul, că n-aveau stativ. Ba chiar i-am zis-o de la obraz: „De ce n-ai stativ pentru microfon, ești pe sărăkie?“.
– Așa, și…
– Și atunci Zmeul mi-a dat o palmă. Da’ era cu aceeași mînă cu care îi dădea frumoasei lumii palme la fund, deci era chiar OK.
– Și după aia?
– După aia a venit a patra oară, Adică n-a venit, era doar în trecere, se ducea la o cumetrie la balaurul cu șapte capete și mi-a zis la mișto: „Turul 2 ânapoi!“. Și atunci n-am mai rezistat, i-am dat un cap în gură, am scos paloșul i-am tăiat capul și l-am aruncat în tomberon de spînzurau numai picioarele pe-afară și i-am zis: na, stai acolo dă-te-n morții mă-tii!
– Vezi, și tu ai exagerat. Nu-i frumos să înjuri.