Somnul de frumusețe al lui Iohannis, un tratament excelent pentru creșterea impotenței

La summit-ul NATO din iulie 2018, Donald Trump a amenințat că părăsește sala. Așa cum relatează Jens Stoltenberg, pe atunci secretar general al alianței, Donald era furios că statele membre plătesc prea puțin pentru securitatea Europei, lăsînd povara financiară și umană în sarcina Americii. Și fiindcă Angela Merkel a avut imprudența să-l refuze frontal, POTUS a trecut imediat la represalii. „Uite, dacă nu plătiți măcar 2%, noi plecăm. Aveți nevoie disperată de NATO. Noi nu avem nevoie de NATO“, le-a spus el liderilor europeni.

Toată lumea a înghețat. NATO, singurul scut al Europei în fața Rusiei, se putea prăbuși în acea clipă. Dacă Trump părăsea un summit NATO, alianța era ca și destrămată: decredibilizată, descurajată, cu Articolul 5 în aer și solidaritatea făcută praf. Stoltenberg, Macron, Merkel, Rutte, Tusk și ceilalți lideri mai înfipți au început să se foiască, să discute, să fabrice tactici și scheme de abordare a situației. A început un dialog tensionat, pe care Trump l-a întrerupt în felul lui abrupt: „Cînd o țară bogată, ca Germania, nu plătește, această țară încearcă să ne păcălească, așa cum i-a păcălit pe fiecare dintre președinți, de la Reagan încoace. Trebuie să plătiți. Două procente este puțin. E o glumă! Trebuie să țintiți spre 4% dacă doriți o protecție adecvată. Fie plătiți 2% imediat, fie pînă la 1 ianuarie. Altfel, ne vom vedea de treabă. Nu avem de ales“.

În sală era și Klaus Iohannis, dar făcea parte din mobilă. Era la fel de viu ca masa de stejar pe care-și ținea coatele stăpînul lumii. Lui nu-i păsa de posibila dispariție a alianței nord-atlantice, nici de slăbirea solidarității între membri sau de uriașele riscuri geo-strategice care pluteau în acele clipe prin cameră. Era absent, iar această absență a produs, la întoarcerea în țară, o tăcere absolută pe tema crizei NATO. În conferința de presă care a urmat summit-ului și, apoi, pentru totdeauna, Iohannis a ascuns glonțul care șuiera pe la urechea alianței, descurajînd astfel orice discuție rațională și îngrijorată despre măsuri de modernizare și înzestrare a armatei. „Postura NATO a fost întărită la acest summit. Avem o serie de rezultate frumoase“, a zis el, cumpărîndu-și liniște.

De altfel, era la trei luni distanță de un alt eveniment de la care va lipsi cu întreg corpul. Consiliul European avea să dezbată în octombrie 2018 situația Brexit la Bruxelles, iar președintele României vizita, cu doamna Carmen, orașul antic Pompeii, în Italia, exact în ziua evenimentului.

Absența sau prezența inutilă a lui Iohannis de la summit-uri care ridicau mari probleme de securitate economică și militară sînt două cauze majore ale crizei în care s-a afundat România.

Chiar dacă pînă la urmă liderii europeni au reușit să-l convingă pe Donald Trump să nu abandoneze NATO, fuga de adevăr a lui Iohannis ne-a lăsat ani la rînd într-o cruntă imobilitate politică, economică și strategică. Și pentru toate astea, Iohannis plătește doar cu o confiscare de imobil, pe care l-a cumpărat și exploatat ilegal, fără să facă pușcărie.