Simion I se trezi înainte de ivirea zorilor și privi mulțumit pe geam cum lumina venea de la Răsărit. Deschise geamul și trase patriotic în piept aerul Bucureștiului. Era doar începutul: simțea cum îi cresc puterile și cum, în curînd, va fi în stare să tragă în piept țara întreagă.
Dar gîndul atîtor succese îl potopi deodată ca un duș fierbinte de nechezol și Simion I, clătinîndu-se, se puse pe tron, să dezvăluie lumii ce e aia un suveran adevărat. Și prima care se grăbi să vadă fu Anamaria Gavrilă, care dădu ușa de perete, năvălind ca un uragan.
– IȚ DAN! urlă ea ascuțit ca lupta de clasă.
Mă rog, mai mult lupta de lipsă de clasă.
– Cum să fie Dan, ești scrîntită? Iț mi, Mario!
– Taci dracu’ din gură, că dacă te pretinzi și italian după ce-ai făcut din franceză viande toquée, trimit ăștia Camorra să te adoarmă cu peștii! Italienii fac moarte de om dacă pui ananas pe pizza, îți dai seama că ne trag pe roată dacă pui tu gura pe limba lui Pinocchio?
– Vreau să dire, iț me, Giorgi, Anamario!
– Așa mai merge. Credeam că mintea ta iț gon!
– Și ce vrei? întrebă demn Simion I în timp ce-și aranja perdeaua de duș drept hlamidă.
– Alteță, poporul vostru vă așteaptă să vă încoronați. Toată suflarea pe gură s-a adunat și vrea să-și vadă suveranul.
La un semn, ușile masive de stejar aurit se dădură la o parte și în lumina aurie a soarelui sfînt de pe cer păși în văzul lumii el, Simion I, președintele tuturor românilor a căror năzuință e suverană. Învelit în hlamida de aur, cu sceptru de aur și salbă de aur – da, salbă, pentru că un băiat suveran ca George știe că ăsta e termenul corect, nu neologisme vîndute precum colan –, înaintînd pe covorul de aur și gata să înceapă o Epocă de Aur. Valeți îmbrăcați în auriu vîntură prin fața mulțimii pancarte aurii pe care scrie mare „Labele poc!“.
– Ia te uită, au scris La Belle Époque ca și mine, observă Simion I plăcut impresionat. Dar ce înseamnă, Gavrille?
– Aplauze, desigur. Și spune-mi Gavroche, ui?
– Asta explică de ce ne dor mîinile cînd vorbim franțuzește, gîndi profund Simion.
Dar iată că au ajuns în mijlocul pieței. Simion urcă regal treptele care îl duc spre tron. În fața sa, un pitic ridicol, îmbrăcat în verde și cu clopoței din aur monoatomic în cele trei colțuri ale pălăriei de prim-ministru, îl așteaptă să depună jurămîntul de credință.
Sînt amîndoi în fața tronului. Dacă ar vrea, Simion I ar putea să-l ia pe pitic în brațe, sau pe un picior, sau să-l ascundă discret la spate. Loc ar fi pentru amîndoi, așa cum a fost pentru atîția alții.
Piticul verde îi întinde Biblia – Simion I trebuie să pună mîna pe ea și să jure.
– Eu, Simion I, din mila Domnului rege al Suveraniei, jur să îmi îndeplinesc toate promisiunile din campanie, jur să respect poporul meu, jur să apăr țară de dușmanii ei, jur să lupt pentru națiunea mea, jur să asigur Daciei un viitor luminos. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
Dar în clipa cînd Simion I pronunță aceste cuvinte, simți cum o durere cumplită îi străpunge mîna. Fălcile i se încleștară, ochii i se împăienjeniră și obrazul îi păli ca de mort.
În fața sa, piticul își trase de pe cap masca și strigă învingător:
– Ha! Te-am păcălit, nu sînt măscăriciul curții suverane! Sînt eu, Nicușor Dan! Și tu n-ai jurat pe Biblie, ci pe Originea speciilor a lui Darwin!
– Vai mie, sînt pierdut… murmură Simion I și se prăbuși în ignominie.
Mulțimea privea șocată. Amuțiseră cu toții. Să fie ăsta sfîrșitul?
– Nu ne lasă El, Dumnezeu! strigă cineva.
– Așa e! Doamne, îndură-Te de noi!
– DOAMNE, ÎNDURĂ-TE DE NOI!
Și atunci norii grei care acoperiseră cerul se despicară în două, raza de soare vesti îndurarea Atotziditorului pentru turma Sa și, pe acea rază, se pogorî însuși Iisus între oameni. Domnul se apropie de cel prăbușit și îi spuse:
– Luzăre, ridică-te și plimbă ursul!
Simion I țipă și se ridică în fund. Bezna minții și-a nopții pluteau ocrotitor în jurul său. Alături de el, în același cort, Călin Georgescu zîmbea prin somn. Fusese doar un vis. Dar victoria era în mîna lor. Cine li s-ar fi putut împotrivi acum, cînd erau retrași în tunelurile energetice de sub Bucegi? Își ciuli urechile și auzi cum, în vale, doamna Cristela își repeta în fața trupelor programul suveran de reformă în Sănătate: un spital mic, un caca mare.
Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic și învață să fii suveranist în toate epocile, fără să discriminezi 🙂