Viața omului a devenit un calvar după ce-a descoperit agricultura. Ca vânător și culegător, se hrănea mai bine, muncea mai puțin și trăia în comunități relativ egalitare. După ce un isteț a venit cu ideea că poți să obții mai multă hrană dacă pui tu în pământ anumite semințe, toate avantajele comuniunii cu natura au dispărut ca prietenii atunci când ai de mutat niște mobilă. În locul lor a rămas o existență plină de suferință și nedreptăți, pentru că agricultura a fost poate prima invenție care a nenorocit lumea pentru câteva mii de ani. Dintr-odată, omul a trebuit să muncească infinit mai mult pentru a mânca mai prost decât înainte. Pentru că, da, se obținea mai multă hrană de pe urma cultivării plantelor și a domesticirii animalelor, dar toată hrana aia a susținut o creștere exponențială a populației, nu o creștere a nivelului de trai pentru un număr constant de oameni.
În plus, odată cu posibilitatea de a stoca hrana și de a acumula terenuri și animale, au apărut inegalitățile sociale, care i-au transformat pe unii în regi și pe alții în sclavi. Lucrătorii câmpului munceau nu doar pentru ei, ci și pentru a susține o castă de războinici, una de preoți și-o pătură subțire de aristocrați, care, în lipsă de alte preocupări, organizau războaie sângeroase cu alți oameni la fel de norocoși ca ei. Războaie în care, evident, luptau tot proștii.
Agricultura a fost prima invenție care a început ca o promisiune pentru a se dovedi ulterior că e cel mai mare blestem. Și partea cea mai urâtă era alta: nu exista cale de întoarcere. Nu puteai să revii la viața de vânător și culegător, pentru că te reduceau la sclavie comunitățile vecine de oameni nefericiți.
The Social Dilemma, cel mai recent documentar de pe Netflix despre care vorbește toată lumea, are aerul că ne confruntă pentru prima oară cu o invenție care ne dă viețile peste cap și se dovedește a fi mai mult un blestem decât o binecuvântare. Filmul descrie în detaliu felul în care aplicațiile de software dezvoltate în ultimii 15 ani în nordul Californiei ne fac dependenți și ne afectează relațiile cu cei din jur. Ideea de bază e simplă: faptul că Facebook și YouTube se joacă cu mințile noastre nu reprezintă un defect, ci o caracteristică a acestor aplicații. Oameni care au lucrat pentru Google sau Facebook ne vorbesc despre cum inginerii de software urmăresc să ne facă dependenți de aplicațiile lor, pentru a le folosi cât mai mult. În plus, aplicațiile adună date despre noi pentru a le vinde apoi celor care vor să ne vândă ceva. E citată chiar și vechea banalitate care spune că, atunci când ceva e gratis, produsul ești tu. Totul e prezentat ca o mostră de înțelepciune recentă, care n-are nevoie de nici un context. Documentarul pare făcut de cineva care n-a auzit că emisiunile TV cu reclame intercalate există de zeci de ani.
În plus, senzația pe care ți-o transmite e că tot ce se-ntâmplă acum rău în lume e din cauză că oamenii stau prea mult pe Facebook. Multe probleme au cauze mult mai complexe (inegalitatea economică, precaritatea) și nu e corect să le reduci la niște cuie pe care vrei să le bați cu ciocanul pe care ți l-ai ales tu ca subiect de documentar. În plus, atunci când nu greșește, filmul rămâne în zona unor locuri comune și-a unor semnale de alarmă pe care le-au tras oamenii încă de când a apărut Facebook.
Clișeul însă n-ar fi fost cu adevărat obosit dacă interviurile cu oameni din industrie n-ar fi fost sparte de scene din viața unei familii banale fictive, care exemplifică efectele dezastruoase ale dependenței de smartphone. Documentarele leneșe de acest fel, care-ți spun chestii pe care le știi deja, dar pe care vrei să le mai auzi pentru că-ți dau iluzia unor preocupări profunde, fac parte din același ecosistem cu algoritmul care-ți recomandă clipuri pe YouTube. OK, poate că Facebook se joacă cu mințile noastre, dar hai să găsim și-un alt unghi din care să vedem problema, ca să aflăm și alte lucruri în afară de alea pe care le știm deja. Prea ne place să batem la uși deschise.
The Social Dilemma, SUA, 2020, documentar. Regia: Jeff Orlowski.