Stratagema pusă la cale pentru anihilarea chirurgului Irinel Popescu s-a împotmolit. Deși au fost puse în mișcare instituții și rețele întregi, cele două dosare care i s-au fabricat nu au produs rezultatele scontate. Profesorul Popescu încă operează, încă salvează vieți, încă face dificilul transplant de ficat și încă reprezintă cu prestigiu știința medicală românească peste hotare.
Războiul a fost pornit împotriva lui de grupul de colegi plagiatori, somități ale copiatului și furtului din tratatele altora, despre care am mai relatat. Dar, de ceva vreme, acest război s-a mutat din Academia Română și din presă în Justiție. Sistemul bazat pe fals și impostură, care se ferea de corectitudine ca dracul de tămîie, s-a făcut luntre și punte să-l înlăture pe cel care promova performanța și meritul, și n-a lăsat deoparte nici o măciucă.
Așa cum am arătat și cu alte ocazii (unu, doi, trei), profesorului Irinel Popescu i s-a confecționat un dosar de corupție legat de perioada scurtă, din 2009, în care el a fost șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Dosarul e o probă de absurd și de prostie, în care procurorii ignoră expertiza repetată a unor consilii de administrație, contabili, experți și autorități competente, însărcinate exact cu controlul legalității. Curtea de Conturi, de pildă, a verificat în trei rînduri corectitudinea acelor documente semnate, alături de alte zeci de persoane îndreptățite, și de președintele CNAS de atunci, Irinel Popescu. Mai mult, baza acuzației stă pe faptul că CNAS a semnat cu Hewlett Packard pe o sumă, iar aceasta din urmă a subcontractat Siveco pe o sumă mai mică, pentru o parte a serviciilor. Ei bine, acest proces capitalist prin care reputația și forța de muncă își asumă părți complementare dintr-un produs a fost considerat umflare a prețului, iar prejudiciul a fost stabilit, românește, la totalul diferenței.
Nu s-a putut stoarce un dosar din acest sofism clădit pe ignoranță și premeditare, așa că procurorii au apelat la mercenari. Au recrutat de pe treptele ocnei un denunțător încolțit de mai multe dosare de mită și l-au pus la treabă. Este vorba despre deja celebrul Florin Hozoc, complice în afacerea Swietelsky, care s-a finalizat cu sentințe grele de închisoare pentru fostul ministru Vlădescu și pentru Ionuț Costea, dar nu și pentru denunțătorul lor. Rescris în stilul Hozoc (devenit din inculpat „martor sub acoperire“), dosarul profesorului Popescu a fost trimis în judecată.
Dar, fiindcă nu existau probe, acuzațiile erau străvezii și dosarul se îndrepta spre achitare, Irinel Popescu s-a mai pomenit cu un dosar. DNA a mai recrutat un inculpat aflat pe prispa temniței și l-a transformat în „martor acoperit“. Dar un martor activ, provocator, înarmat cu tehnică de ascultare și trimis să-l ademenească pe doctor. Pentru că acest denunțător, prins și el în alt dosar, îi fusese pacient – și încă unul care fusese întors din morți –, profesorul Popescu l-a lăsat să bată cîmpii despre cum i-ar putea închide primul dosar. Nu există în înregistrări nimic care să indice că Irinel Popescu ar fi încuviințat vreun aranjament, dar înregistrarea în sine, așa inutilă cum era, a fost suficientă pentru o nouă trimitere în judecată.
Wagneriștii DNA, culeși de la porțile celulei, au fost iertați de pedepse cu condiția să lupte pe frontul politic deschis contra unui om de valoare, transformat în țintă. Aceasta e lunga și aiuritoarea poveste care întunecă reputația științei și a Justiției românești. O conspirație despre care toată lumea știe că e pusă la cale, dar de care toată lumea se ferește să ia partea apărării, fiindcă pot fi consecințe.
Prin urmare, judecătorii s-au văzut nevoiți să privească fără să vadă gafele de procedură și abuzurile din dosare, iar calvarul profesorului Popescu și-a urmat cursul. În rarele momente de normalitate, cînd lupta juridică a înclinat balanța în favoarea adevărului, au fost montate materiale de presă care au reluat, pentru a zecea oară, susținerile aberante ale procurorilor.
Cele două dosare confecționate cu oameni eliberați de povara pușcăriei reprezintă dovada fosilă a epocii Kövesi, cînd oamenii erau mai întîi stabiliți, apoi tăvăliți, înscenați, denunțați cu inși șantajabili și ținuți sub presiune ani la rînd, pînă cînd reputația și cariera, uneori chiar viața, le erau anihilate.
Profesorul doctor Irinel Popescu, întemeietorul școlii românești de transplant hepatic, pionier în multe proceduri chirurgicale, premiat de universități și academii străine și publicat în reviste internaționale prestigioase, e azi tîrît în tribunale, are sechestru pus pe bunuri și pe venituri, e obligat să lucreze în permanență ca să poată trăi, e calomniat în presa controlată și așteaptă o sentință din care dreptatea, adevărul și rațiunea par să fie izgonite. Sînt mii de oameni care trăiesc azi doar fiindcă Irinel Popescu a fost în sala de operație, iar asta îl face pe eminentul doctor să rămînă senin și împlinit.
Justiția română lucrează, iată, cu mercenari pe care, asemeni grupului Wagner, îi smulge din pușcării și-i pune să lupte împotriva libertății, decenței și valorii.