Home / Editorial / Manual de dat la puci

Manual de dat la puci

Laura Codruța Kövesi a picat pe tehnică. De pe fața ei de fecioară islamică, închinată unui singur profet, a căzut iașmacul. Acum i se văd rînjetul judiciar și roșeața statului de drept. Colegii i-au pus reportofon și au cules, din vizuina neagră unde-și devora victimele, incantația dosarelor. Șefa DNA cerea capete, voia miniștri, voia să “înhațe”, să “decapeze” dosarul și să ajungă la premier. Numele grele nu aveau doar valoare de scalp, ci erau un ideal stahanovist. Dosarele “cu potențial” trebuiau stivuite ca piramidele de cranii ale lui Timur Lenk. Încet-încet, dorința personală de putere a luat fața ordinului politic, iar Justiția s-a redus, treptat, la rechizitoriul-sentință.

Laura Codruța Kövesi e un adevăr cu explozie întîrziată, așa cum sînt Traian Băsescu, Florian Coldea, Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Livia Stanciu etc. Au trecut ani în care acești oameni au înotat în credulitatea publică, ani în care au mutilat instituții și libertăți, au suspendat drepturi și au confiscat destine. Au jucat cu toții într-o farsă, o farsă cu gheare și cu colți, care acum moare de bătrînețe și care e aproape iertată. Nu va exista o pedeapsă proporțională pentru răul făcut societății de acești strigoi ai vechii și noii Securități. Rețeaua făurită de ei s-a întins peste tot. E o mîzgă verzuie, care se topește încet pe oameni și le intră în carne, ca un tatuaj al prostiei definitive. O amoebă care-și modifică permanent conturul și se organizează mereu sub cauze și denumiri, asta e rețeaua. E cînd “sistemul”, cînd “structurile”, cînd “statul paralel”. Înfățișările ei sînt decise de împrejurări, de misiuni și de atenția observatorului.

Episodul pucist de la PSD poartă semnele rețelei, așa cum Victor Ponta poartă ochelari ca semn al miopiei. E o operațiune în desfășurare, cu participarea capilor unor instituții, a ofițerilor acoperiți și a celor la vedere, cu parcurgerea tuturor etapelor psihologice și tactice, de la prostirea lui Dragnea la momirea lui Grindeanu, de la activarea canalelor de propagandă la reactivarea unor dosare și a magaziei cu acoperiți.

Gruparea Grindeanu-Ponta nu are un viitor politic bun în nici una dintre variantele moțiunii, dar operațiunea se execută, cu toate astea, pînă la capăt. Ponta e prea inteligent ca să nu înțeleagă vidul de legitimitate, iar Grindeanu e prea rezervat ca să își dorească o încleștare politică și penală cu un mamut ca PSD. Cu toate astea, repet, evenimentele continuă să curgă spre un eșec previzibil, fiindcă rețelei îi e de folos acest final.

Cu două zile înainte de moțiune, Bădălău și Țuțuianu de la PSD, adică omul care se ocupă cu achiziția de voturi și omul care, prin poziția de șef al Comisiei de Supraveghere a SRI, poate trimite serviciul înapoi în zona neprofitabilă a legalității, sînt chemați la DNA. Vâlcov, autorul raportului care l-a scos pe premierul Grindeanu din PSD, e chemat și el la Înalta Curte. Dragnea, demonul și dictatorul care cîștigă campanii și face unanimități nord-coreene, e convocat la ÎCCJ.

Parteneriatul ÎCCJ cu DNA, enunțat de Livia Stanciu, existența cîmpului tactic, amintită de generalul SRI Dumbravă, și nepotolita foame de nume grele a Laurei Codruța Kövesi sînt explicațiile de subsol ale acestui episod politic trist, în care prostia și lăcomia politică se împletesc cu scopurile rețelei.

E Iohannis în acest parteneriat? Prin avantajele politice pe care le primește, da. Forțarea lui Grindeanu i-a readus mingea la fileu. Dacă moțiunea pică, PSD se află într-o dificultate majoră, într-o criză de identitate internă, iar statura politică a președintelui Iohannis are iar spațiu de creștere. Dacă moțiunea trece, PSD are de înfruntat pretențiile unui președinte imprevizibil. Va trebui să cedeze suveranitate și, probabil, să renunțe la cîteva propuneri de miniștri civili.

Politica e un strat de jeg în care trăiesc bacteriile necesare vieții sociale. Societatea trebuie să înțeleagă că avem nevoie de bacterii mai bune, în nici un caz de săpun.

(323 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Corect.Si-n spatele serviciilor,cine este?Nu-i doar Iohannis.

  2. O analiza perfecta!!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.