Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Versetele britanice

Președintele Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe guvernatorul Isărescu, pe premierul Cioloș și pe liderii partidelor parlamentare, ca să discute despre Brexit. Să discute, adică, despre ce? Despre cea mai periculoasă criză în care a ajuns Occidentul postbelic? Hai să fim serioși!

Întrebarea se pune, de fapt, altfel: dincolo de nepăsarea fiecăruia dintre participanții la discuție, e vreunul care înțelege ceva din ceea ce se întîmplă? E cineva calificat să priceapă ce ar trebui făcut? Are vreunul dintre ei – unul singur – cultura și puterea intelectuală necesare ca să pătrundă sensurile acestui moment?

Președintele Iohannis e un fost profesor de gimnaziu cu pauze mari între cuvinte, care a moțăit cînd în scaunul de inspector, cînd în cel de primar. Ca membru al brigăzii științifice din școală, a încercat să răspundă la întrebarea „De ce e întuneric noaptea?”, dar nivelul lui de inteligență pare să fi urcat și mai sus, acolo unde fizica explică transformarea caselor în meditații.

Guvernatorul Isărescu e faraonul nemumificat al Băncii Naționale. Din vîrful acelei piramide, mormăie cînd în cînd edictele goale și oarbe ale propriei eternități. Conjurația de fracuri și catifea din care face parte trăiește la adăpost între ziduri groase și se ocupă cu horoscopul negru al economiei. Mugur Isărescu știe să ceară ca nimeni altul lichidarea companiilor cu pierderi, fiindcă schimbul lui de substanță cu lumea reală se produce doar în ziua de salariu.

Despre liderii de partide ce să spui? I-o fi citit vreunul dintre ei pe Krugman, pe Smith, pe Keynes, pe Friedman, pe Toynbee, pe Weber, pe Chang, pe Marx? O fi încercat vreunul să înțeleagă mecanismele economiei mondiale, istoria politică a Europei, tendințele economice, războaiele invizibile, regula echilibrului de putere și marile migrații culturale din Occident? O avea vreunul dintre ei instrucția elementară a unui student albanez la științe politice, o avea vreunul dintre ei o opinie bazată și pe altceva decît pe dezbaterile de la RTV?

Și-atunci de ce discută oamenii ăștia despre Brexit, ca și cum asta ar folosi la ceva? Ar putea foarte bine să-și vadă de ale lor. Sînt momente cînd muțenia e mai decentă.

Criza de competență, de instrucție și de adecvare e întipărită pe liderii acestei țări așa cum e întipărit semnul proprietarului pe o cireadă de boi. Dacă vă amintiți, România a plutit în primul deceniu postcomunist într-o derută extatică, iar poporul român și-a epuizat capitalul de energie și potențialul de recuperare fiindcă în fruntea țării au fost niște proști. Oameni care nu numai că n-au vrut, dar mai ales n-au știut.

Cînd a venit o idee din afară – NATO, UE –, a fost acceptată din lipsa oricărei alteia. În rest, nimic. Nu tu plan de dezvoltare strategică, nu tu jocuri politice zonale, nu tu comerț privilegiat cu vecinii, nu tu infrastructură, nu tu diplomație de forță. Prin 2010, cînd prostia Guvernului Boc începuse să-l deranjeze și pe fondatorul Băsescu, societatea și media întrebau, vă amintiți, care e programul de guvernare. Și președintele Băsescu a răspuns atunci că programul de guvernare e acordul cu FMI. Acesta a fost mereu nivelul de competență al liderilor noștri, iar dacă azi vă întrebați ce noimă are să se întîlnească niște amatori și să bată cîmpii despre Brexit, vă spun că nici una.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

6 comentarii

  1. #1

    Excelent articolul!

  2. #2

    Adevarat.
    Si trist.

  3. #3

    pai si cam ce ar fi trebuit sa faca sa stea acas si sa se cace pe ei de frica,atunci oare ce ati fi zis ?probabil in situatia in care nu discutau deschis le-ati fi dat nota 10,pentru profesionalism.

  4. #4

    daca nu discutau, aveam articol cu titlul „ne doare in paispe de brexit” sau ” brexit si baba se piaptana” 🙂
    trebuia bifat punctul asta pentru ca detractorii sa nu aiba a specula.. In rest, totul scris mai sus e pertinent. multi vad, putini pricep.

  5. #5

    Cred ca era mai indicat ca la reuniunea de Cotroceni sa fi participat si un reprezentant al oamenilor de afaceri fie si Gigi Becalii si astfel reuniunea era mul mai utila.

  6. #6

    Au vorbit despre afacerea CP- achizitionarea unui avion pt. curul nobil al primului om al tarii cum f.bine l-ati catalogat ” ‘Președintele Iohannis e un fost profesor de gimnaziu cu pauze mari între cuvinte, care a moțăit cînd în scaunul de inspector, cînd în cel de primar.”
    Ce asteptari sa avem de la el? 0 barat!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint