Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

29 și continuăm

Zoom 29 și continuăm

Remus Brânzan, 1996, Bosnia. Iosif-Silviu Fogaraşi, 2003, Afganistan. Mihail-Anton Samuilă, 2003, Afganistan. Narcis Şonei, 2005, Afganistan. Bogdan Valerian Hâncu, 2006, Irak. Ionel Gheorghiță Drăguşanu, 2006, Afganistan. Aurel Marcu, 2007, Afganistan. Ioan Grosaru, 2007, Irak. Claudiu Marius Covrig, 2008, Afganistan. Dragoş Traian Alexandrescu, 2008, Afganistan. Claudiu Chira, 2009, Afganistan. Tiberius-Marcel Petre, 2009, Afganistan. Iuliu-Vasile Unguraş, 2009, Afganistan. Florin Bădiceanu, 2010, Afganistan. Valerică Leu, 2010, Afganistan. Paul Caracudă, 2010, Afganistan. Dan Ciobotaru, 2010, Afganistan. Marius Florin Sfecheş, 2010. Afganistan. Cristian-Petru Filip, 2010, Afganistan. Constantin-Laurenţiu Lixandru, 2011, Afganistan. Cătălin Ionel Marinescu, 2011, Afganistan. Ion-Lucian Leuştean, 2012, Afganistan. Vasile Claudiu Popa, 2013, Afganistan. Adrian Postelnicu, 2013, Afganistan. Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu, 2014, Afganistan. Iulian Dumitrescu, 2016, Afganistan. Adrian Vizireanu, 2016, Afganistan. Mădălin Stoica, 2017, Afganistan.

Luni, 30 aprilie 2018, opt militari români au fost răniți în urma unui atac cu mașină-capcană, în Afganistan. Din fericire, numele lor nu se regăsesc în lista de la începutul acestui text.

După 1990, România și-a trimis soldații în diverse teatre de luptă. Până astăzi, 29 dintre aceștia au murit în aceste misiuni externe: 1 în Bosnia-Herțegovina, 2 în Irak, 26 în Afganistan.

România nu este o mare putere militară la nivel global și nici măcar la nivel european. România nu este un mare producător de armament, încât să aibă nevoie să-și testeze armele de ultimă generație în diverse conflicte. Soldații români trimiși în Afganistan nu folosesc nici măcar vehicule de producție românească, pentru că nu mai există așa ceva. România nu are – sau nu mai are – interese economice majore în Afganistan sau Irak. România nu are și nu a avut niciodată un număr semnificativ de cetățeni români care să trăiască în Afganistan. Și, totuși, România are, în Afganistan, în cadrul operațiunii Resolute Support, al cincilea cel mai numeros contingent din 38 de țări (629 de militari).

Da, este o operațiune a NATO, dar nimeni nu ne-a obligat să trimitem peste 600 de militari. Sunt țări membre NATO care au în Afganistan sub 50 de militari. Franța nu mai are nici unul și nu a fost exclusă din NATO. Grecia, care a cheltuit sute de miliarde de euro pe înarmare, are în Afganistan doar 4 militari. Și nu a fost exclusă din NATO.

Operațiunea din Afganistan este condusă și dominată de SUA, care are în Afganistan aproximativ 8.500 de militari, de nouă ori mai mult decât următoarea națiune (Italia) și mai mult de jumătate din efectivele aliate în total.

Dar, așa cum a spus și președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, “nu putem compara situația României cu cea a SUA. SUA sunt cea mai mare putere și au o abordare care le aparține”. Dacă acest lucru este valabil în ceea ce privește Israelul, este cu siguranță valabil și în ceea ce privește Afganistanul.

Pe 30 aprilie, opt militari români au scăpat cu viață, dar și cu răni, în urma unui atac cu mașină-capcană, în Afganistan.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în primul rând nouă, chiar dacă nu ne place, este simplă: “De ce mai există militari români în Afganistan?”.

1.869 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    Pentru ca aia mari ai nostri ar face orice ca sa se gudure pe langa aia mari ai lor , iar aia mici ai nostri , orice pentru un ban.

  2. #2

    Pentru ca s-au făcut înțelegeri de pe timpul preaiubitului (de unii) Basescu.Si oricum americanii ne caroteaza mai puțin decât”partenerii” europeni.

  3. #3

    Cand au inceput misiunile, ca sa plece, voluntarii (nu se pleca la ordin) dadeau spaga comandantilor. S-o fi schimbat ceva de atunci?

  4. #4

    Din cauza pupincurismului ,, conducătorilor ” acestei țări. Acești mercenari ar trebui să știe că la așa ceva există și riscuri nu numai avantaje. Problema este că se întorc în țară așa ziși eroi și că primesc diverse avantaje și scutiri pe spinarea noastră.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Carne de pui La Provincia