De cînd cu meciurile astea din Justiție aflu o sumedenie de întîmplări mai vechi și mai noi cu procurori și miniștri ai doamnei cu sabia și cîntarul. Una am aflat-o din surse cît se poate de apropiate. Pe vremea lui Ceaușescu, tatăl unei asistente de la un spital din București a fost călcat de un camionagiu, pe zebră. Asistenta a văzut pozele făcute de Miliție. Cazul părea cît se poate de clar. Totuși, cercetările Miliției încep să se lungească. Iar cînd s-a ajuns la tribunal, scapă camionagiul. Din pozele Miliției, altele decît cele văzute de ea, rezulta că tatăl asistentei nu fusese omorît pe zebră. Femeia și-a angajat un avocat și a făcut recurs sau ce-o fi intentat ea. Pierde recursul. Nu s-a lăsat. A mai făcut o acțiune în Justiție. Tot cu un loz necîștigător s-a ales. Nu s-a smintit, dar începuse să cam vorbească singură.
Sursa mea era doctoriță la spitalul acela, știa pe de rost cazul asistentei sale. Îi vine un bolnav care urma să fie operat. Pacientul, procuror. Pînă i-au fost făcute analizele și ce mai trebuia, doctorița i-a povestit procurorului ce pățise tatăl asistentei și cum o trata Justiția. Procurorul îi promite doctoriței că se va interesa de acel dosar, dacă scapă după operație. A scăpat. Pleacă din spital pe picioarele lui și, om de cuvînt, după vreo lună îi dă telefon doctoriței, să se întîlnească la o cafea. Pe atunci, procurorii nu se întrebau dacă li se ascultă telefoanele. Știau că erau supravegheați.
Se întîlnesc ei doi la o cafea. Fostul pacient îi spune doctoriței următoarele: petenta, asistenta ei, trebuia să renunțe la acțiuni în Justiție, fiindcă dosarul accidentului avea un anumit semn într-un colț. Acel semn însemna că acuzatul trebuia lăsat în pace. Pe atunci, mai-mare peste Ministerul Justiției era Maria Bobu, nevasta lui Emil Bobu, unul dintre favoriții lui N. Ceaușescu. Procurorul n-a vrut să intre în amănunte. Dar semnul acela pe dosare, pe care-l știa, venea foarte de sus în ierarhia Justiției. Doctorița l-a întrebat pe procuror cum se puneau semnele acelea pe dosare. Fostul ei pacient i-a spus că, pentru albirea unui dosar, acuzații trebuia să trimită undeva, printr-o persoană de încredere, cel puțin 30.000 de lei și un porc, „în viu”, începînd din primele luni ale anului pînă cînd se apropia Revelionul. Atunci și numai atunci porcul putea fi trimis și sacrificat.
Procurorul i-a spus doctoriței că peste acel semn nu trecea nimeni, încît sfatul lui pentru asistentă era să nu-și mai risipească banii degeaba pe avocați.