Ambasada Statelor Unite ale Americii a publicat pe site-ul său, pe 25 iunie 2015, rezumatul raportului internațional privind situația respectării drepturilor omului în 2014, partea referitoare la România. Surprinzătoare este însăși existența unui asemenea raport legat de România. În timpul Războiului Rece, astfel de rapoarte erau folosite pentru a demonstra cetățenilor proprii și celor ai țărilor aliate că dușmanii de dincolo de Zidul Berlinului sunt niște monștri care nu dau doi bani pe drepturile omului. Ceea ce, în mare parte, chiar erau. Pentru o aparență de imparțialitate a acestor rapoarte, Departamentul de Stat monitoriza respectarea drepturilor omului în întreaga lume, alcătuind un raport stufos, referitor la toate țările în care SUA aveau ambasade. Probabil că, din această cauză, în rapoartele zilelor noastre se mai strecoară frânturi din rapoartele alcătuite în anii ’70-’80 ai secolului trecut prin țările africane. Astfel, în capitolele dedicate drepturilor femeilor, departamentul de stat se arată preocupat, de două ori, de “Mutilarea genitală feminină / Tăierea”. Aceasta este o practică specifică triburilor africane, văzută de acestea drept o tradiție similară circumciziei masculine, iar de către oficialii americani drept o barbarie. (Asemeni circumciziei masculine, am putea adăuga noi.) Referirile la această practică într-un raport despre o țară europeană sunt cu atât mai inutile cu cât chiar cei care au alcătuit raportul menționează, tot de două ori, că în România nu există această tradiție și nici nu s-au semnalat cazuri de mutilare vaginală feminină, chiar dacă legea nu interzice expres mutilarea genitală feminină (sic!).
Dar să revenim la raport și la primele sale capitole. Plecăm, așadar, de la premisa că omul are drepturi, conform declarației universale de profil. Dar nu ar trebui să o luăm chiar ad litteram. Căci există oameni și oameni. Dacă minoritățile, femeile și copiii se bucură de atenția raportorilor americani mai pe la sfârșitul raportului publicat de ambasada SUA, deși, fiind cei mai vulnerabili, ar fi trebuit să se afle pe la început, există oameni cu stea în frunte care se bucură de o atenție specială și ale căror drepturi sunt mai speciale decât ale altora. Iar printre acești oameni speciali, cu drepturi speciale, se numără cei din sistemul judiciar, care trebuie protejați de atacuri pentru a putea garanta, de exemplu, procese publice echitabile. Căci de aceea există erori judiciare în România, de aceea CEDO oferă despăgubiri unor justițiabili, pentru că judecătorii sunt “caricaturizați” și insultați în presă, iar asta împiedică judecarea pe fond a proceselor.
Am înțeles, așadar, că judecătorii și procurorii, reprezentanții de frunte ai sistemului judiciar (așa cum îl numește raportul), trebuie tratați cu mănuși, oblojiți, ținuți la piept și hrăniți cu pipeta până se fac mari și puternici. Dar să ne bucurăm, căci nu doar judecătorii și procurorii sunt fazanii de aur ai ambasadei SUA. Nu, colecția conține și ziariști. Ale căror drepturi sunt monitorizate la capitolul “Libertatea de exprimare și libertatea presei”. Dacă citim cu atenție debutul acestui capitol, înțelegem că legea care pedepsește cu închisoarea ofensa adusă însemnelor statului este o lege ce restricționează libertatea de exprimare și provoacă îngrijorări în rândul presei și al ONG-urilor. Cum raportul menționează în același paragraf că legislația românească interzice, de asemeni, negarea publică a Holocaustului, organizațiile și simbolurile fasciste, rasiste și xenofobe, comemorarea celor care au comis crime împotriva umanității și promovarea ideologiilor fasciste, rasiste și xenofobe, ar trebui să înțelegem că și această legislație îngrădește libertatea de exprimare. Cum, de altfel, libertatea de exprimare mai este îngrădită și de faptul că presa are proprietari. Dar cel mai mult și mai mult – evenimentului dedicându-i-se un spațiu important – libertatea de exprimare este îngrădită în România datorită faptului că Dan Tăpălagă a fost amenințat de Sebastian Ghiță. Ai impresia că întreg raportul, care conține, în linii mari, banalități și incidente minore, nici pe departe atât de scandaloase ca tortura din închisorile clandestine ale CIA sau decât încălcările flagrante ale drepturilor omului de la Guantanamo și Abu Ghraib, este scris pentru a înfiera instituțiile de presă care depind de Voiculescu și Ghiță și pentru a-l glorifica drept martir al libertății de exprimare pe Dan Tăpălagă. Deși, de fapt, între cei trei nu există diferențe majore. Atât Voiculescu, cât și Tăpălagă sau Ghiță nu sunt decât niște oameni de afaceri care au transformat propaganda și manipularea în surse de venit. Unii sunt mai bogați decât altul doar pentru că mai fac și alte afaceri, dar cam atât. A-i demoniza pe unii și a-l martiriza pe celălalt nu înseamnă decât că trimișilor SUA la București le place prea mult cu clanța lustruită și curul umed.
Mie mi-e mai frica de mutilarea vaginala masculina decat de aia feminina!
Exact concluzia la care am ajuns si eu cand am citit despre Tapalaba in raportul americanilor.Au mai coborat o treapta in ochii mei.