De la PNL. Despre cîteva piese în două acte: referendumul, plagiatul lui Ponta, detronarea lui Crin. Piese începute simultan. Din toate s-a jucat abia primul act.
Reporter: Referendumul. De ce aţi pierdut? De ce aţi cîştigat?
Varujan Vosganian: Un filosof chinez, intrebat, de curînd, ce opinie are despre Revoluţia Franceză, dacă a fost de bine sau de rău pentru omenire, a răspuns: a trecut prea puţin timp ca să ne putem face o opinie. Tot aşa şi cu referendumul. E prematur să dăm calificative. De pildă, dacă USL cîştigă alegerile parlamentare cu peste 50%, referendumul va fi ca o lespede peste cariera lui Traian Băsescu. Va fi precum Salieri în istoria muzicii, suspectat a-l fi otrăvit e Mozart şi scos, de aceea, aproape două sute de ani din sălile de concert. Dacă USL va cîştiga, Băsescu nu va fi învins atît în mandatul său, cît mai ales în posteritatea sa. Iar dacă USL nu reuşeşte să obţină 50%, atunci abia Băsescu va fi învingător. Cu alte cuvinte, referendumul e o piesă în două acte. S-a jucat abia primul act.
Rep.: Sînteţi scriitor adevărat. Cum vedeţi/înghiţiţi plagiatul lui Ponta?
V.V.: Atunci cînd foloseşti criterii de natură morală, trebuie să fie egale pentru toţi. Altminteri, încercînd să fii moral, devii şi mai imoral. Nu poţi să te prefaci că nu simţi cum într-o parte miroase a pucioasă şi să arăţi cu degetul praful aşezat pe mobilă în partea cealaltă. Am semnalat uriaşele conflicte de interese ale judecătorilor Curţii Constituţionale, dar unii şi alţii erau mai preocupaţi de maşina din care a coborît Mona Pivniceru. Tot aşa şi în ce priveşte povestea asta cu plagiatul. Nu e o decizie simplă, căci, luată într-un anumit sens, ar putea să ducă la căderea Guvernului, oferind un avantaj uriaş Matrix-ului nostru de preşedinte reloaded. Nu te poţi preface că ignori, dar nici nu poţi să te năpusteşti pe Victor Ponta, uitînd toate belele preopinenţilor săi care au fost trecute cu vederea. Nu poţi umbla cu ocale diferite, pentru că altminteri morala se preschimbă în contrariul ei. Dar pentru că ai invocat calitatea mea de scriitor şi pentru că nu vreau să evit subiectul, iată răspunsul meu. Avem, pe de o parte, un om care ştie patru limbi străine, a citit o seamă de cărţi, chiar dacă vreo două dintre ele i-au plăcut şi le-a folosit mai mult decît era cazul. Avem, pe de altă parte, un om care ne-a convins că engleza este o limbă francofonă (aici se aseamănă cu predecesorul său Ion Iliescu) şi care în ultimii zeci de ani nu a mai citit nici o carte de cultură generală, nu mai vorbesc de literatură. Eu, ca scriitor, îl prefer pe cel dintîi.
Rep.: Crin Antonescu preşedinte. Un vis prea îndepărtat? O debarcare urgentă acum pentru eşec?
V.V.: Răspunsul la această întrebare se poate citi în aceeaşi cheie ca şi cel de la întrebarea dintîi. Nu ştim încă ce se va întîmpla cu Crin Antonescu pentru că nu ştim care va fi rezultatul alegerilor. Crin Antonescu este un om politic de o anumită factură, care joacă tare. Unora le place, altora nu. Iar altora le place sau nu le place, funcţie de rezultat. De pildă, alegerile locale sînt un argument pentru susţinerea lui Crin Antonescu în campaniile viitoare. După referendum, cînd unii se îndoiesc de capacitatea lui vizionară, vor conta alegerile parlamentare. Un succes la parlamentare va arăta cît de scurtă este memoria răului la români şi va netezi calea lui Antonescu la campania următoare, care s-ar putea să nu fie atît de îndepărtată cum crezi.
Rep.: Ghişe? Un nebun? Un neînţeles? Un „ne beleşte Europa pentru ce facem“?
V.V.: Argumentele lui Ghişe meritau o dezbatere mai amplă. Şi eu cred că am depus armele prea devreme în chestiunea cu invalidarea referendumului. Am susţinut campania lui Ghişe. Pentru a fi un adevărat lider, lui i-ar mai trebui un dram de luciditate.
Rep.: Politica şi presa ei. Un gheb? Un jeg? O otravă?
V.V.: Ideea că unii sînt mai buni sau mai răi ca alţii e greşită. Sîntem cu toţii la fel, şi oamenii politici, şi jurnaliştii, şi patronii, şi sindicaliştii, şi preoţii, şi oamenii de cultură ori funcţionarii publici. Fireşte că putem da vina unii pe alţii, dar asta nu ne ajută decît ca să ne privim cu mai multă simpatie pe noi înşine în oglindă, cînd ne bărbierim, dimineaţa. Nu ne putem lecui pe fragmente. De aceea, presa e cum e şi ca dînsa sîntem noi, vorba poetului. La fel şi politica. Eu cred că politica se va recupera prin cultură tot aşa cum cred că tranziţia aceasta, deşi se vorbeşte de ea mai mult în plan politic ori economic, este, în primul rînd, un proces cultural. Dar asta e o discuţie lungă, o ducem după alegeri.
Rep.: În rest, de ce gimnastele românce, după ce ajung medaliate la Olimpiade, se prostituează?
V.V.: Pentru că, dacă s-ar prostitua înainte, n-ar mai lua medalii. Nu eşti, totuşi, puţin cam rău?
