Vineri, 14 septembrie, are loc premiera ultimului film al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci (cu Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu şi Dorel Vişan), primul film românesc care beneficiază de un buget de promovare egal cu costul a vreo două apartamente în Drumul Taberei. Un motiv întemeiat ca să-l abordăm pe Tudor c-un reportofon.
Reporter: Dă-mi nişte cifre, ca să-mi fac o idee.
Tudor Giurgiu: Bugetul filmului e undeva la 850.000 de euro. Bugetul de promovare o să ajungă undeva spre 100.000 de euro. N-am făcut un calcul exact, dar ştiu că tot ce am făcut pe outdoor, TV, evenimente neconvenţionale, Internet, tipărituri ne-a dus, deocamdată, pe la un 65.000 de euro, la care o să se adauge ce mai facem prin ţară.
Rep.: Melci care se tîrăsc prin oraş, conserve cu melci, flash-mob-uri cu oameni. Sincer, la ce să mă mai aştept?
T.G.: Următoarea mişcare e să vedem, în sfîrşit, filmul că iese. E singurul lucru care se mai poate întîmpla.
Rep.: Ce-a zis Daneliuc de filmul tău cu melci?
T.G.: Nu l-a văzut şi nici nu cred că ar avea ce să spună. Mie, unuia, mi-a plăcut foarte mult Senatorul melcilor. Am evitat la început să mă gîndesc la Vişan pentru rolul ăsta, pentru că analogiile sînt evidente, dar e un actor mult prea mare, atît de bun, care a zis: „Dom’le, hai să citesc scenariul! Facem un personaj care să n-aibă nimic din ce am făcut în Senatorul melcilor“.
„Puya e un fel de fetiş al meu“
Rep.: Melcii cu usturoi, ca la francezi, sau în tocăniţă, ca la români?
T.G.: Mie îmi plac ca la francezi, numai aşa am mîncat, cu usturoi, bine făcuţi. Nu prea am mîncat tocăniţă, cum mănîncă Dorel în film.
Rep.: Ai folosit la începutul şi la finalul filmului nişte scene cu Michael Jackson. Doar ca să pricepem că anul e 1992?
T.G.: Mi-am amintit de toată nebunia aia care era la Bucureşti, cu venirea lui Michael Jackson, de primul meu job, cînd am cîştigat 20 de dolari trăgînd cabluri la cameramanul care stătea în faţa scenei, care filma numai leşinuri şi fete care urlau. Mi s-a părut că toată sosirea asta a lui Mesia, cum era la vremea respectivă Jackson, e definitorie pentru cum era România atunci, pentru toate naivităţile noastre, sîntem foarte noi acolo.
Rep.: Care-i faza cu Puya? Apare într-o scenă făcînd karaoke. Simbolizează ceva?
T.G.: Puya e un fel de actor fetiş al meu. Cred că e un personaj foarte cinematografic şi, după ce am filmat foarte multe clipuri cu el, m-a convins că are un talent fantastic, că poate juca în filme. În Legături bolnăvicioase a avut chiar un rol, a jucat un şofer de taxi.
Rep.: Monica Bîrlădeanu venea, pe undeva, de la Hollywwod. Se cunoaşte?
T.G.: Nimeni n-a privit-o pe Monica în chip de vedetă de la Hollywwod. Ea s-a comportat foarte normal şi e ca noi toţi, are fragilităţi şi emoţii… Dar e un om extrem de serios, care s-a pregătit foarte profi pentru rolul ăsta.
Rep.: Fără legătură cu melcii, te mai interesează ce se-ntîmplă la TVR?
T.G.: E ceva ce trebuia să se întîmple de multă vreme şi sînt nişte mişcări foarte fireşti faptul că au început concedierile. Înainte să plec din TVR, în martie 2007, asta am şi propus. S-au pierdut cinci ani degeaba şi ne-am întors la ce am propus şi noi. Îmi pare foarte rău de TVR Cultural, cred că se puteau găsi soluţii să rămînă. Asta o spun eu de pe margine şi poate că oamenii care sînt acum acolo au ei alte motive.
