C-o fi tunsă, c-o fi rasă, visul cineastului românesc s-a-mplinit. Eugen Șerbănescu a predat frîiele CNC altora mai vrednici și s-a retras în diplomație. Petițiile și protestele, acuzele și dezvăluirile au rămas fără obiectul muncii. Suflecîndu-și mînecile, tinerii (dar și mai puriii) regizori și-au văzut visul cu ochii. Să te ții!
Și uite-așa ne ținem răsuflarea de vreo două luni. Ponta, amabil și pățit cu ICR-ul, care i-a urcat în cap diaspora și intelectul românesc, a așteptat, să nu facă încă o prostie. A dat șfară-n țară. Băieți, CNC-ul e al vostru! Puneți pe cineva, numai puneți.
Greu de descris entuziasmul revoluționar al primelor clipe. Chiuituri, șămpănii, pupături pline de dragoste… Frumoasă și sfîntă e tinerețea revoluționară! Dar nu a trecut mult și, aidoma CFSN-ului de anțărț, fiecare s-a trezit că are o altă idee despre bunul mers al instituției, despre destinul personal ori sprijinul pe care el sau casa lui de producție trebuie să-l primească, musai, de la organul liberat. Trebuie, deci, nominalizat un președinte. Așa merg lucrurile de două luni. Dacă vine un grup cu o propunere, imediat se naște din spuma mării o contrapropunere. Acum, piatra din casă e Andrei Ujică, pe care se jură și se înjură. Mai nașpa e că Ponta nici nu vrea să auză, că Ujică l-a spurcat în timpul "puciului".
Între timp, pentru că dușmanul nu doarme niciodată, tabăra perdanților s-a unit, a pus de un statut și un regulament nou și, dacă entuziaștii o mai freacă mult, va pune mîna și pe putere. Trăiască lipsa de talent, ea găsește repede drumul drept!
