Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ori la Bac, ori la spital

Zoom Ori la Bac, ori la spital

Sunt zilele acestei sărbători triste numite bacalaureat, moment în care ar trebui să ne amintim cât mai e scorul la abandon școlar, câți învățători și profesori lipsesc din sistem sau, așa cum face ministrul David, să scoatem în față faptul că profesorii nu stau opt ore la școală. Dar, hei, nu e nimic pierdut, atât timp când cei care iau 10 la Bac vor merge la Untold. Un pas necesar înainte de plecarea din țară.

La Timișoara au fost prinși profesori de facultate care luau bani pentru a motiva absențele. Oribil, nici măcar efortul de a câștiga bani nefiscalizați din meditații nu-l făceau.

Criză de toalete pe plajele din România. La câți își fac nevoile în apă, mă și mir că a observat cineva.

CTP se ia de Nicușor Dan: „Se hlizește cu ghicitori, în loc să-și facă treaba“, a zis el. Probabil, când mai și zâmbește Nicușor, îl scoate din minți pe CTP.

Liderul sindicatului Sanitas a spus că „nu există nimic clar la momentul ăsta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluții care să tragă economia“. Bine, la ce consultanți pe economie și finanțe are Nicușor Dan, nasoleala o să înceapă când lucrurile vor fi clare.

Petrişor Peiu, strategul AUR pe economie: „Românii, discriminați la ei acasă: gaz mai scump pentru noi, reducere pentru străini!“. Da, sunt sigur că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă industria calului ne umplea pe toți de bani. Sau de bălegar, după caz.

5.600 de vizualizări

3 comentarii

  1. #1

    tot nu pricep: zicea „undeva” sa nu-ti faci chip cioplit sa te rogi la el… ce e icoana?! …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia