Jetul lui Bolojan

Picurii ce loveau umbrela PSD s-au transformat în jet. Iar premierul Bolojan nici măcar nu-l mai plimbă: țintește direct în partidul care dă majoritate coaliției „pro-europene“ și care, pînă una-alta, l-a făcut premier.

Ilie Bolojan își susține tăierile cu ferocitate, aproape mereu în contradicție cu PSD-UDMR și, uneori, chiar cu partidul pe care îl conduce, PNL. Ceea ce părea de bun augur la începutul mandatului a devenit între timp o contabilitate oarbă, ce riscă să anihileze capacitatea micilor companii de a produce și să agraveze sărăcia săracilor. Premierul, însă, e pe cursul martirajului. O ține langa cu austeritatea, pregătit să fie aruncat la lei și, astfel, să beneficieze de aura eroului alungat. Situația lui e aproape fără ieșire, fiindcă reforma bazată pe eliminarea oamenilor și nu a cheltuielilor nu produce efectele așteptate, situația strategică a țării se deteriorează (retragerea trupelor americane, relații reci cu Washington-ul, capacitatea națională de apărare avariată în formă continuată), în timp ce situația politică din coaliție devine critică. Pe deasupra, se confruntă cu tabăra conservatoare din PNL și cu lipsa sprijinului promis de președintele Nicușor.

Și atunci, Ilie Bolojan trece de la încăpățînare la sfidarea partenerilor politici. Ia hotărîri de unul singur în speța pensiilor magistraților, convoacă alegeri la București împotriva așteptărilor PSD și PNL, nu vine în Parlament atunci cînd e chemat.

Ultima dintre fapte e și cea mai gravă, căci e prevăzută în Constituție. Dar, de data asta, refuzul premierului de a se conforma legii are la bază o schemă politică. În ziua în care trebuia să explice cum stă treaba cu plecarea americanilor, Ilie Bolojan și-a pus în agendă semnarea unui contract cu Rheinmetall și discuții despre finanțarea industriei de apărare cu bani din SAFE.

Era evident că nici premierul și nici miniștrii Moșteanu și Țoiu nu aveau cum să apere în Parlament catastrofa strategică, așa că Bolojan și-a programat, cu forța, convorbiri militare. Cum ar veni, rezolvă el plecarea americanilor. Pune el în locul pușcașilor marini un contract cu nemții pentru fabricarea dinamitei.

În aceeași linie de elev care-și copiază tema înainte să fie scos la tablă, ministrul Moșteanu s-a întîlnit cu ministrul francez al Apărării, doamna Catherine Vautrin. A trecut de la „Oh, my God!“ la „Mon Dieu!“.

Ca să fie clar: Guvernul Bolojan e la fel depășit de problema securității naționale ca toate celelalte guverne de dinaintea lui. Are chiar și acea componentă de respingere a ideii de a reporni industria națională pe care au avut-o guvernele Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu. Și asemănările nu se opresc aici, căci Guvernul Bolojan merge pe același tip de incompetență a miniștrilor-cheie: Țoiu la Externe, Moșteanu la Apărare. Numai că Guvernul Bolojan a apucat o fază mult agravată a crizei de securitate, iar mediocritatea și inadecvarea acestui guvern produc consecințe mai grave decît gafele de acum un an-doi. Miniștrii sînt la fel de incompetenți, dar azi incompetența are prețul mărit, e mult mai dăunătoare.

Tot în seria sfidării intră și numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier. Nu reiau meritele civice evidente ale acestei formidabile femei, dar poziția ei anti-Trump, publică, isterică și jignitoare, cunoscută deja de ambasada SUA, o transformă într-o idee proastă. Ilie Bolojan a considerat că e o idee bună și a preferat s-o mențină, între altele, pentru a da peste bot partenerilor pesediști, care țipau cel mai tare.

Ilie Bolojan a mai avut și alte idei bune. Una e omul lui Nicu Gheară, Dragoș Anastasiu, cel cu șpaga de supraviețuire, pe care l-a făcut mai întîi consilier prezidențial interimar, apoi vicepremier. Alta e omul lui Ovidiu Tender și Frank Timiș, Florin Lazăr Vlădică, cel care a privat România de offset în contractul Patriot, angajat apoi, drept recompensă, de compania americană Rytheon. Bolojan l-a numit în Departamentul Securității Naționale la Cotroceni, pe funcția de director al Oficiului Informații Integrate, de unde l-a cules președintele Nicușor și l-a făcut consilier de stat în același Departament al Securității Naționale.

Anastasiu și Vlădică indică mîna unor rețele de putere paralelă și arată că Bolojan a preferat să cedeze. În schimb, cazul Oana Gheorghiu, chiar sprijinit de Nicușor, arată nu doar încăpățînare, ci și prostie. Nu te joci cu impulsivitatea lui Trump doar ca să te ușurezi pe partenerul de guvernare.

Una peste alta, Ilie Bolojan a ajuns și pare blocat în faza sfidării. Sfidează PSD, dar și PNL, și UDMR. Sfidează Parlamentul, societatea și, uneori, logica economică. E ca un pitbull încleștat de turul propriei obsesii, pe care doar o găleată cu apă îl poate face să-și deschidă fălcile. E chiar găleata în care se poate îneca o țară.