Strategia națională de ascundere a realității și de fugă din țară

Ca șef suprem al armatei, președintele Nicușor a dat la iveală un document care organizează, zice el, apărarea țării. Nu e nici pe departe așa ceva. O țară aflată la 300 de kilometri de infanteria rusă, vizitată de dronele Shahed și părăsită de pușcașii americani, aștepta altceva. Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 e o compunere de nivelul „României educate“, o colecție de generalități culese cu mare întîrziere din presă, un mic abecedar al conformismului și derutei, exprimate în limbaj de lemn. Nu i-a dat nimănui prin cap să-l angajeze consilier la Cotroceni pe domnul ChatGPT, care ar fi livrat în cîteva minute un document mai profund și mai aplicat.

Ce lipsește din strategia națională de apărare? În primul rînd, lipsește principalul risc: agresiunea MILITARĂ a Rusiei. Lipsește umbra înfricoșătoare și concretă a războiului fizic. Amenințarea explicită, tehnică, imediată. La fel cum lipsește strategia MILITARĂ de apărare a țării: inventarul și modernizarea forțelor noastre armate, planurile de extragere a resursei umane, cum anume procedează statul și națiunea în caz de război. Lipsește războiul real, „cinetic“, care poate ruina, într-o singură zi, istoria și viitorul României. Documentul lui Nicușor e chitit pe războiul hibrid, care e un fel de rezumat al discuțiilor de seară din platoul televiziunilor de știri.

Lipsește apoi planul de combatere a rețelei de agenți ruși de la vîrful statului. Din prostie sau cu premeditare, conducerea politică și militară a României execută, de ani buni, acțiuni ce par comandate de la Moscova. De la subfinanțarea trupelor la sabotarea industriei naționale de apărare, de la deturnarea banilor MApN la amînarea sistematică a legislației de apărare și siguranță națională, de la înzestrările exorbitante și inutile la numirea și menținerea unor șefi incapabili în domenii militare și politice cheie, această rețea de loaze și agenți vulnerabilizează, în favoarea Rusiei, un teritoriu vast al apărării naționale.

Războiul e purtat de civili și de industrie, dar lipsește din documentul lui Nicușor schema de mobilizare națională a oamenilor și industriei. Lipsește un plan ambițios de dezvoltare a industriei naționale de apărare. A te baza pe stocuri și echipamente livrate de state care ele însele ar putea fi presate de conflict sau care, pur și simplu, sînt la capătul lumii, în Coreea de Sud, e o gafă strategică ce atrage după sine predarea în cîteva zile din lipsa muniției.

Civilii, care, în caz de război, duc greul războiului – atît pe front, cît și în economie și societate –, nu află din document nimic din ceea ce ar putea suna ca o pregătire. Documentul nu spune ce e de făcut în cazul în care ar cădea Odessa sau Moldova. Cum s-ar descurca România cu acele milioane de refugiați pe care Occidentul s-ar putea să nu-i mai primească? Cum i-ar evacua fără infrastructură, cum i-ar adăposti fără capacități de apărare civilă, cum i-ar hrăni fără resurse în condiții de criză totală?

Lipsește strategia militară de apărare a țărmului Mării Negre, a instalațiilor energetice din Marea Neagră, a Dobrogei și Moldovei. Nu există nici măcar asigurarea că această strategie există.

Lipsește un plan de contingență pentru riscul energetic real și pentru protecția infrastructurii digitale, fără de care capacitatea națională de apărare se poate prăbuși rapid.

Dar mai presus de toate aceste lipsuri grave, lipsește o măsură care ar retrezi entuziasmul populației. Toți responsabilii politici și militari care în ultimii zece ani au condus instituții implicate în apărarea națională ar trebui împiedicați prin lege să părăsească țara în caz de război. Cine sînt ei? Sînt ultimii trei președinți, ultimii cincisprezece premieri, ultimii zece miniștri ai Apărării, ultimii paisprezece miniștri ai Economiei, ultimii șaisprezece miniștri ai Finanțelor, ultimii patru șefi de Stat Major, la un loc cu responsabilii cu înzestrarea, ultimii patru directori și ultimii cinci prim-adjuncți ai SRI, ultimii patru directori ai SIE, ultimul și singurul șef de douăzeci de ani al SPP, ultimii cinci șefi ai DGIA și ultimii o sută de secretari de stat, comandanți de arme și responsabili din spațiul securității naționale (ce urmează să fie identificați).

Acești oameni n-ar trebuie să aibă voie să fugă din țară în caz de război. N-ar trebui să scape. Banii depuși din timp în străinătate și schemele pregătite cu ani în urmă exact pentru acest scop al fugii pot să-i aștepte acolo pînă la momentul păcii, dacă Justiția e incapabilă să le confiște. Numele acestor oameni ar trebui să fie făcute publice și date încă de pe acum în consemn la frontieră și la Interpol, pentru momentul tentativei de dezertare.

Asta ar răcori poporul, ar genera un sentiment de dreptate și de încredere în strategia națională de apărare. Ar așeza un pic lucrurile la locul lor. Iar Strategia Națională de Apărare a Țării ar dovedi că poate combate măcar dușmanul din interior.