Nicușor în SUA: fulgerător, aventuros, exorbitant

Într-un interviu la Radio România Actualități, în care a ținut, cu înverșunare, privirea în pămînt, președintele Nicușor a dezvăluit publicului un lucru nou – și anume că i-au albit sprîncenele. Toată lumea le-a putut vedea.

Ieșite în decor ca două tufe ninse, sprîncenele lui Nicușor spun, întîi de toate, povestea unui frizer căscat, care-și lasă mușteriii cu păr în urechi și sprîncenele netunse (o fi chiar frizerul răposatului Mircea Albulescu, maestrul turnător la Securitate, ce putea pipăi interlocutorul de la un metru cu arbuștii din arcade).

Apoi, aceste sprîncene albe vorbesc despre frămîntările lui Nicușor. Ele și cele cîteva smocuri albe de pe creștet – nou apărute și ele – mărturisesc zbuciumul președintelui țării.

Și de ce nu s-ar zbuciuma, dacă pe umerii lui înguști, neobișnuiți să care, s-a adunat povara vizitei la Washington? Să se ducă, să nu se ducă? Zile la rînd s-a întrebat și l-a întrebat pe Lazurca, același neputincios Lazurca, consilierul incapabil să-i facă o agendă consistentă pentru Davos. Nopți la rînd s-a zbătut Nicușor între frica de Trump și frica de Macron. Dimineți la rînd a oscilat între politica externă și dorința de a-și duce personal fetița la școală.

Pînă la urmă, Trump a învins și, cu prețul decolorării unei porțiuni din păr, Nicușor s-a urcat la bordul unui jet privat, marca Bombardier 6000, despre care sursele publice zic că ar întrece în lux Gulfstream-ul 550 al lui Iohannis.

Donald Trump a apreciat că Nicușor e singurul președinte din Europa care s-a prezentat la Consiliul Păcii și a ținut să sublinieze asta, numindu-l „premierul României“. Au urmat acele aproape două minute în care Nicușor a avut microfon și a explicat, în engleza lui Ion Iliescu, planurile României în Gaza, în special reconstrucția Justiției și administrației publice, succese cunoscute de români pe pielea lor și premiate de Bruxelles cu mari tăieri de fonduri europene.

Să se fi consultat Nicușor înainte cu liderii UE? Nu se știe. Ar fi putut organiza rapid un Zoom de cîteva minute, i-ar fi putut lua pe rînd la telefon să-i întrebe cum văd ei deplasarea asta, dacă sînt probleme de coeziune europeană, dacă au apărut sentimente de dezgust sau chiar de invidie.

Și cum să nu fi fost vorba de invidie, cînd Nicușor a reușit să-l atingă pe stăpînul lumii, să-i strîngă mîna la ceremonia oficială, gest îngăduit tuturor celor care au venit cu avionul? Iar pe deasupra, așa cum s-a văzut la televizor, președintele României a reușit să dea mîna cu Donald Trump chiar și a doua oară, fără să ia bătaie de la badigardul roșcat, care s-a mulțumit să-l tragă înapoi și să se răstească la el foarte puțin. Unde mai pui că acest dublu contact, care a totalizat aproape șase secunde, n-a fost decît preludiul unei noi întîlniri fulgerătoare de hol, în care, preț de alte cîteva secunde, Nicușor l-a ascultat pe Marco Rubio.

Ce frumos lumina în mîinile președintelui nostru roșul aprins al șepcii MAGA, pe care Nicușor o mototolea intimidat! O primise cadou de la președintele Trump, așa cum alt președinte al României, cu ani în urmă, primise una la fel. Și ce dovadă mai mare de prețuire ar fi putut cineva pretinde, decît emiterea facturii pentru armament abia după revenirea în țară?

Adunat, succesul s-a întins aproape pe trei minute de diplomație intensă, cele mai scumpe unități de timp din istoria politicii externe românești, dacă ținem seamă că doar avionul Bombardier a sărit de 200.000 de euro.

La final, consilierul Lazurca ne-a lămurit cum stăm: „Am fost mai puțin izolați decît se spune“. Deci rămînem izolați, dar nu atît cît cred unii și alții.