Orice naș își are nașul. Oricît de mare și tare ai fi, tot vine careva și-ți trage preșul de sub picioare. Sau tronul, sau președinția, sau cheia de la casa cu bani. I-a venit rîndul și Inteligenței Artificiale. Să recapitulăm: nemernica, a sechestrat cipurile grafice, memoriile și ssd-urile, lăsînd milioane de utilizatori cu buzunarele goale. Aceeași nemernică a strîns curentul electric de pe unde l-a găsit, lăsînd gospodăriile individuale în pană sau cu facturile umflate ca niște buboaie. Luată de avînt, a început să înghită și apa, ca Setilă. Mai multă apă decît poate extrage omenirea. Era, pînă de curînd, pe cai mari și cucerea terenuri, forme de relief, ba și spațiul, unde se grăbește și aleargă cu limba de un cot după energia solară.
Nu mai spun că omenirea era cuprinsă de dîrdori, pentru că noua inteligență a intrat în cămine și-n mințile utilizatorilor, obținînd două lucruri, concomitent. Sclavia (ore și ore petrecute în fața tastelor, fără vreun rezultat concret, dacă facem abstracție de tot mai desele sinucideri sau internări în balamuc) și prostirea. Cînd spun „prostirea“, mă gîndesc direct la „slujirea“ celebrului filosof și director Gabriel Liiceanu. Dar asta e altă poveste – un adevărat parfum floral, prin comparație cu ce a venit.
Evident, un colos atît de puternic, convingător și atoateștiutor nu avea cum să scape atenției guvernamentale. Nu în România, slavă Domnului, că doar nu sîntem în rînd cu lumea. În schimb, cei puternici au înțeles de curînd că pot deveni și mai puternici. Nu are rost să spun că, acum, cu ajutorul bot-ului cu chip angelic și glas învăluitor, mare parte a populației chinezești (nu foarte mult, doar vreun miliard de persoane) este sub control. De ce n-ar fi și America la același nivel?
De aici pleacă povestea de azi. Pentagonul a semnat un contract de 200 de milioane cu Anthropic, o companie americană de Inteligență Artificială, fondată în 2021 de foști angajați OpenAI, inclusiv frații Dario și Daniela Amodei (o să mai vorbesc de ei). Anthropic a creat „Claude“, un model de Inteligență Artificială, bazat pe modele lingvistice mari, sigure. Ultimul adjectiv este definitoriu. Anthropic a furnizat armatei acces la modelul AI Claude prin intermediul unui contract de 200 de milioane de dolari semnat în iulie 2025. Această colaborare a implicat prototipuri de capabilități AI pentru securitate națională, integrate în rețele clasificate militare, inclusiv operațiuni. Capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro este (a fost) în parte opera lui Claude. Deși știu că nu vă interesează, am să pun aici, să se știe: contractul cu Chief Digital and AI Office (CDAO) ar permite utilizarea lui Claude în fluxuri de lucru de apărare, pe infrastructură AWS (Amazon Web Services), alături de parteneri ca Palantir. Anthropic a dezvoltat modele specializate „Claude Gov“ pentru clienți din securitate națională.
Ei bine, de cinci zile, Anthropic a devenit, din furnizor, pericol național. Cum Dumnezeu? Păi, CEO Dario Amodei a refuzat eliminarea restricțiilor privind supravegherea în masă sau armele autonome letale fără intervenție umană. Ce nu-ți convine, mă, prostule? Lăsați, bă, robotul să decidă, că știe el mai bine! Nu, robotul nu știe mai bine, tocmai pentru că îi lipsește conștiința, înlocuită de calcul cantitativ și calitativ. Dar asta nu e vreo gargară intelectualistă? Din ce știm, nu. Puse față în față într-o simulare de conflict, cu zone de avantaje și dezavantaje, toate cele trei boate au ajuns la un singur rezultat: lovitura nucleară. Indiferent de urmări sau, mai exact, fără urmări. Asta înseamnă să lași robotul să decidă. Așa că, în fața refuzului Anthropic, țuști, și-a ițit căpșorul o altă companie, taman aia de care a fugit mîncînd pămîntul: OpenAI. Ea și xAI au acceptat condiții similare, înlocuind parțial Anthropic. Asta înseamnă că următorul pas va fi autonomizarea armelor de distrugere în masă și domnia celui mai puternic. Domnia e mult spus, că nimeni nu știe, nici măcar cei doi contractori, care va fi rezultatul final și cîți vor mai domni peste ceva. Dar partea și mai stranie e felul în care, dintr-o firmă de aur, Anthropic a devenit, peste noapte, o firmă de căcat. Și-a luat-o nemeritat. Pentru că atacul împotriva Iranului a fost făcut tot cu Claude. Și uite ce precis a lovit.
Îmi imaginez lumea de mîine ca pe niște imense cîmpuri de calculatoare, cuplate la toate sursele de energie posibile, zumzăind și calculînd cum să contraatace adversarul robot care, pe teritoriile Chinei și ale Rusiei, zumzăie și extrage toată energia disponibilă ca să calculeze cum să contraatace adversarul robot american care… În timpul ăsta, pitiți prin peșteri, smîrcuri și junglă, niște inși răpciugoși pun o pietricică lîngă alta, o ureche de iepure lîngă alta și o săgeată lîngă alta. Ochii tribului lor se măresc, se bulbucă și ies din orbite. „Iote“, zice careva, iluminat, „unu și cu unu fac doi.“ Un puștiulache aleargă agitînd un bulb de sticlă cu un soi de șurub și în care se agită un alt soi de omidă foarte subțire, dintr-un metal necunoscut. Și această întîmplare magică se petrece concomitent în peșteri, în smîrcuri și-n junglă. O luăm de la început, poate de data asta ne iese mai bine.
2.329 de vizualizări
