Într-o povestire veche de aproape 100 de ani, „Prăbușirea Balivernei“, Dino Buzzati imaginează o clădire somptuoasă, numită, evident, Baliverna, din care un turist ia un suvenir. Nu o clanță, nu o furculiță de argint, nu vreun bumb. Nici gînd. Doar o surcică de care se sprijinea un burlan. Ce să vezi? După ce își însușește surcica, burlanul cade. Dar, după burlan, cade și streașina. Apoi o balustradă. Apoi o fereastră, Apoi un perete – și, toot așa, întreaga clădire istorică, pînă nu rămîne nici praf, nici pulbere.
Firește, turistul își dă seama de proporțiile dezastrului și se ascunde, sperînd că nu îl va fi văzut nimeni. E drept, l-a zărit cineva, dar nu asta e important. Ci, după cum ați bănuit, frumoasa construcție, mîndria regiunii, este eroul principal. Toată șandramaua (iertați-mă pentru vorbele nesăbuite) stătea într-o piuneză, un șervețel, o surcică. Departe de a fi o iluzie, povestea scriitorului italian descrie – cam spăimos, e drept – situația civilizației occidentale moderne. Tot ce se poate spune despre actuala situație e că e albastră sau vînătă. Pe vremuri, cînd cartaginezii îi atacau pe romani, triburile amazoniene, băștinașii australieni și polinezienii trăgeau bășini. Nici cu gîndul nu gîndeau că dolarul va sucomba, că petrolul va crește (ca preț), că umanitatea se va înarma pînă-n dinți și că ordinea lumii, stabilă 80 de ani, se va evapora peste noapte.
Bănuiesc că, ajunși aici, cei mai mulți cititori vor sălta sprîncenele și vor beli ochii. Despre ce vorbești, străine? Din păcate, vorbesc despre ce e în fața ochilor, dar nu se vede. SUA au o datorie de 8,78 trilioane de dolari. SUA tipăresc dolari din anii ’70. Au, în schimb, o armată care e mai mare decît a următoarelor opt națiuni. Cît poate rezista o astfel de economie, care nu mai produce bunuri, ci numai comerț. adică schimburi? Dracu’ știe. Problema e că în spatele puterii militare covîrșitoare se ascund două deficite uriașe. Primul e cel cunoscut. Al doilea e cel ambițios. Cum v-am spus într-un articol anterior, AI mănîncă de vii resursele americane. Singura soluție ar fi accesul la resursele celorlalți. Numai că de aici începe greul voinicului. Ca să ții o întreagă planetă sub presiune, e musai să ai bani. Dar ce să vezi? Datoriile americane sînt, azi, în mîinile aliaților și ale adversarilor. 6,43 miliarde de dolari pe zi nu e o sumă pe care să o treci dintr-un buzunar într-altul. Istoria recentă și cea veche spun că toate imperiile au crăpat aidoma broaștei care s-a umflat în pene. Nu contează că broasca n-are pene, important e că n-are. Imperiul Roman, imperiul spaniol și imperiul englez s-au surpat tocmai din cauza devalorizării monedei. Romanii au devalorizat denarul de argint, scăzînd argintul din compoziție de la 90% la 5%. Dolarul, azi, e o convenție. Valoarea lui e de zeci de ori mai mică decît acum 70 de ani. Asta pentru că s-a dat drumul la tiparniță. Și? Ce contează dacă sultanul emite monedă fără acoperire? Cine are curaj să sufle în front?
Ei bine, celelalte națiuni s-au prins. Așa că au pus la cale o alternativă. Adică monede mai stabile și mai puțin expuse. Iar într-acolo se îndreaptă investitorii. Iar fuga investitorilor anunță prăbușirea unei economii „practice“, în umbra uneia virtuale.
Sînt curios cum se va sfîrși războiul, dar nu sînt optimist. Am mai văzut. Vietnam, Afganistan, Golful Porcilor. Hm. Gigantul nu a izbutit să strivească piticul. E drept, nici ăia mici n-au ieșit la lumină. Dar cine vorbește despre lumină? Ia trageți heblul!
4.795 de vizualizări
