Am pierdut noi o groază de bani din PNRR, dar am și prăduit acolo unde s-a putut, iar povestea microbuzelor școlare cumpărate la suprapreț e un model de absorbție cu forța. Tot scandalul a rămas la nivel de scandal, pentru că deși au fost plătite prețuri de peste trei ori decât cel al pieței, până la urmă e vorba de bani europeni, unde e mai important să punctăm la absorbție decât să rămânem cu ceva apropiat de valoarea banilor cheltuiți. Iar minunatele organe europene, în frunte cu doamna Kövesi, nu par să piardă nopți pentru așa ceva. Până la urmă, microbuzele astea nu sunt nimic mai mult decât un strop în oceanul cu bani din PNRR.
Totuși, discutăm despre un sfert de miliard de euro, din PNRR, pentru aceste microbuze școlare. Prețul unui astfel de microbuz fusese evaluat, la standarde europene, undeva la 80.000 de euro, care e oricum puțin generos, căci în piață se găsesc cam la 70.000. La noi, însă, aproape peste tot au fost achiziționate la prețuri ce depășesc 200.000 de euro bucata. Consiliul Județean Alba, de exemplu, unde conduce Ion Dumitrel, unul dintre cei mai longevivi baroni, rămas pe funcție încă din epoca de glorie a lui Băse, mircobuzele achiziționate din PNRR, 26 la număr, au costat undeva la 215.000 de euro bucata. Altele, cumpărate prin AFM, 13 la număr, au costat aproximativ 175.000 de euro bucata. Și prețurile astea au fost folosite cam peste tot. Diferența e că, în timp ce finanțările locale, de la bugetul de stat, permit unele șiretlicuri, cele din bani europeni au câteva reguli mai rigide. Și aici începe șmecheria.
Prețul unui microbuz este, așa cum ziceam, undeva la 70.000 de euro bucata. Când autoritățile le cumpără, însă, cer o garanție extinsă. În cazul acestor microbuze, garanția extinsă a fost stabilită, în cele mai multe cazuri, în regim „de la bară la bară“, în valoare de 25% din valoarea fiecărui microbuz. Și uite așa, s-a mers pe câte o garanție extinsă, de la cinci la opt ani, chestie care a făcut ca prețul final să fie de trei ori mai mare. Dacă țineți minte scandalul autobuzelor cumpărate de Firea, când era primar la București, care au fost mult peste prețul pieței, tot de aici a rezultat șmecheria, din aceste garanții extinse. Cu mențiunea că, în ceea ce privește autobuzele turcești, garanția extinsă era de 12% pe an și pe o durată ceva mai scurtă, de unde și prețurile cu 40% mai mari decât ce cumpăraseră alții, prin alte țări.
Acum, însă, apare o mică-mare problemă, căci discutăm de fonduri europene, iar acestea acoperă ceea ce se numește CAPEX, nu și OPEX. Mai exact, achiziția unor autobuze/microbuze este ceea ce se numește o cheltuială de capital, CAPEX adică, pe care o acoperă banii europeni. Garanția extinsă, pe de altă parte, e încadrată la cheltuială operațională, adică OPEX. Și e normal, că plătești o garanție ca să-ți repare furnizorul ce se strică, dacă se strică ceva. Adică e un fel de CASCO, doar că și mai eficient, în sensul în care se ocupă direct furnizorul. CASCO nu era însă eligibil pe bani europeni. În fapt, nici garanția extinsă nu este, căci fondurile europene acoperă achiziții de capital, nu cheltuieli operaționale. Numai că ai noștri românași, decât să cumpere microbuzele și apoi să le facă asigurări CASCO, de la buget, au preferat să ascundă un CASCO în prețul de achiziție, sub formă de garanție extinsă și extrem de scumpă. Adică de ce să plătești de la buget undeva la 5.000 de euro pe an pentru fiecare microbuz, când poți să te faci că a costat super-mult și, cu doar 2% cofinanțare, să acoperi și asigurările pentru opt ani? Nici nu mai contează că ai ajuns să plătești și de patru ori mai mult decât te-ar fi costat un CASCO. Până la urmă, important e că n-a plătit beneficiarul și, iată, s-a găsit o schemă să fie folosiți banii europeni. Curată absorbție.
