Cuplurile care conduc PSD – Manda & Olguța și Neacșu & Mihalcea

PSD este astăzi condus de două familii politice, două gospodării de partid, două centrale termice de influență care încălzesc funcții, liste și orgolii. Formal, la butoane se află Sorin Grindeanu. Practic, Grindeanu pare prins între excursii, sieste administrative și guverne care nu se mai nasc, ca niște pui politici abandonați în incubatorul de la Cotroceni.

În PSD, puterea reală nu mai stă în congres, în statut sau în votul organizațiilor. Stă în sufragerie. Mai exact, în două sufragerii.

Prima este sufrageria Manda–Olguța. Claudiu Manda, secretar general al PSD, și Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei și una dintre cele mai sonore voci ale partidului, formează acel tip de cuplu politic în care nu mai știi unde se termină organizația și unde începe masa de duminică.

A doua este sufrageria Neacșu–Mihalcea. Marian Neacșu, omul despre care presa a scris ani de zile că este una dintre eminențele cenușii ale PSD, și Silvia Mihalcea, fiica instituțională a lui Viorel Hrebenciuc, alcătuiesc cealaltă jumătate a mecanismului. Ei nu fac zgomot, au învățat în timp că cei care fac zgomot apar la televizor, iar cei care contează apar pe liste.

Așa arată astăzi PSD: o combinație între agenție matrimonială de cadre și firmă de familie cu sediul în Kiseleff.

Grindeanu conduce PSD cam cum conduce cineva o mașină fără volan. Are cheile, centura pusă și mâna pe schimbător, dar direcția o dau alții. În timp ce el se străduiește să pară premier în așteptare, Manda și Neacșu par să fie premierii reali ai partidului. Unul ține aparatul. Celălalt ține mecanismul. Olguța ține portavocea. Mihalcea ține traseul instituțional. Împreună, țin PSD-ul într-o stare perfectă de conservare, suficient de viu ca să negocieze funcții, suficient de mort ca să nu mai inspire pe nimeni.

Partidul baronilor s-a transformat în partidul familiilor integrate pe verticală. El la partid, ea la primărie. El la negocieri, ea în Parlament. El la butoane, ea pe listă. Totul circulă elegant, în familie, ca o moștenire transmisă nu prin merit, ci prin sex.

La BPN-uri, mai-marii PSD se întreabă, cu inocență de internat catolic, de ce nu ne mai iubește lumea. De ce nu ne mai crede? De ce ne înjură?

Răspunsul e brutal de simplu: pentru că lumea vede.

Vede că partidul care promite protecție socială și-a construit, înainte de orice, protecție internă. Vede că reforma PSD se oprește mereu la ușa celor utili. Vede că meritul intră greu, dar nepotismele au locul asigurat.

Partidul-stat a ajuns o feudă care nu mai produce voturi, dar produce obligații între Ialomița, Caraș-Severin și Dolj. Lumea se schimbă, dar PSD, în loc să se deschidă, se strânge în cercuri conjugale, personale și clientelare. În loc să fie partid, arată tot mai mult ca un album de familie cu antet oficial.

Dacă PSD s-a născut din dragostea aprinsă dintre Nina și Nea Nelu, într-o cameră mică, în anii Revoluției, el va muri în palatele din interese și bani publici ale familiilor Vasilescu–Manda și Neacșu–Mihalcea.