Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Se pregătesc rușii de Ziua Ferestrelor Deschise la Kremlin?

Zoom Se pregătesc rușii de Ziua Ferestrelor Deschise la Kremlin?

Ediția din 2026 a Oktoberfest a atras peste 7,4 milioane de participanți și a bătut recordul stabilit în 2023, de 7,2 milioane. Și, împreună, vizitatorii au dat gata peste 6,7 milioane de litri de bere. Bine, nemții sînt faimoși pentru spiritul de muncă în echipă. La noi asta e treabă de vasluian virgin, că restul sînt plecați la băut tărie.

60 de persoane au fost arestate la Moscova după ce participanții la un miting au scandat Jos cu țarul! și Vrem alegeri democratice! Trebuie să fie o neînțelegere legată de faptul că rușii sînt pe stil vechi, deci puțin în urmă cu calendarul, adică încă blocați mental în perioada țaristă. A, să fi scandat Jos piticul ăla sinistru!, atunci era altceva. Dar asta nu se spune, să nu se supere susținătorii lui Georgescu din cauza unei neînțelegeri.

Sute de școli au rămas închise luni în Franța din cauza protestelor elevilor. Evident, este un exemplu urît, pe care elevii români n-ar trebui să-l urmeze. Și nici să ceară împrumut o ghilotină pentru legea uniformelor scremută de Zamfir.

Grecia a închis anul acesta 75 de școli și a suspendat cursurile în alte 400 din lipsă de copii. Vă dați seama cîte uniforme obligatorii care n-au mai fost plătite? Moare Zamfir de inimă rea!

Fostul prinț Andrew dă în judecată poliția britanică pentru că a fost arestat în dosarul Epstein. O speță minoră, fix ca prietena lui de pe insula iubirii lui Jeffrey.

Și dacă tot vorbeam de Epstein: Donald Trump promite o „Super Forță de Inteligență” care va supraveghea politicile legate de AI. Skynet. Niște idioți care vor crea din greșeală Skynet.



3 comentarii

  1. #1

    Noaptea Ferestrei Deschise este descrisa cu lux de amanunte intr-un film american, Mat Dammon este mare sef la CIA, cu un spion rus defectat care este interogat, drogat, batut, torturat.
    Apoi urmeaza secventa de film cu aruncatul pe fereastra.
    Uitasem filmul, am apasat pe AI, deci este The Good Shepherd (Spionaj Istoric / Dramă) 2006.
    Putin cu NKVD-ul decat ca s-au inspirat din filmul respectiv.

  2. #2

    „A, să fi scandat Jos piticul ăla sinistru!, atunci era altceva”
    Parca era vorba de Rusia, nu de Ucraina?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 14 octombrie
erbasu
Elis Pavaje
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia