Starleta cu fața tumefiată de botox și intervenții chirurgicale estetice, fostă noră a celui mai măreț președinte din istoria Statelor Unite – și evident că aici este vorba despre Donald Trump, care în calitatea sa de ambasadoare americană la Atena a speriat Estul Sălbatic cu apucăturile sale balcanice, a fost mătrășită. Avem dovada irefutabilă că „istoria tâmpită, care nu are niciun suport în realitate”, citat din Sorin Grindeanu, provoacă consecințe la nivel internațional. Guilfoyle a fost obligată de Administrația de la Washington să-și strângă catrafusele de la Atena, iar în Congresul American cineva trebuie să vină să explice acum care e faza cu dărâmarea guvernului Bolojan. Șpăgi, trafic de influență, plimbări cu avioane private, restaurante, desfrâu, parandărături, astea sună familiar, știm și noi cum este cu zborurile plătite de Nordis politicienilor și cu cashulețul din cutiile de pantofi.
Dar astea sunt mizilicuri, noi vorbim aici despre altceva, mult mai „big” și „tremendous”: țeavă cu gaz lichefiat la preț de cinci stele Michelin pentru bananierii din Estul Europei. Cine nu pune botul devine antiamerican, vorba aceluiași Sorin Grindeanu, așa că nu vă mai fac capul mare cu scrisorile trimise la Nicușor de ministrul Ivan care cerea un acord urgent pentru cumpărarea gazului american, inclusiv prin girul SRI. Și-a dat drumul la gură botoxata cu dărâmarea guvernului României, l-a băgat și pe Sorinel în rahat, a ieșit scandal mare alimentat de ziare de prestigiu, au apărut dovezi audio, video, mărturii și este clar că filajul a însemnat și ceva Servicii Secrete europene. Trump a arestat președintele Venezuelei, a schimbat guvernul la Caracas, le-a luat petrolul, a prăjit toți ayatolahii în buncăr și vi se pare că dărâmarea guvernului Bolojan pentru a le băga gaz pe gât românilor e mare șmecherie pentru administrația sa?
Sunt hâtrii care zic că asta nu e afacere oneroasă, e bir, cică așa nu ne mai pleacă soldații americani de la Kogălniceanu care ne apără de ruși. Ce rămâne însă în urma acestui scandal sunt moaștele unei dame MAGA care se credea frumoasă și puternică și visul spulberat al unor politicieni români ce se și vedeau răsplătiți de bunătatea americană pe cârca românilor, care vor plăti tot salariul pentru a-și încălzi la aragaz cafeaua de dimineață cu gaz strategic. Politicienii noștri au viață de căcat, vai de steaua lor, nu le iese nimic și pulimea nu înțelege că un milion furat îți oferă o viață care are nevoie de alte două milioane pentru a-ți susține cheltuielile la nivelul ăsta. Voi știți, băi trepădușilor care trăiți în apartamente meschine de bloc, cât costă pe lună două vile la munte, una la Paris, trei piscine, două amante, cinci mașini de lux, un băiat la Oxford și o nevastă geloasă?
Știți voi cât costă pantofii, costumele și ceasurile de lux cu care umbli în ședințele de partid, ca să nu zică lumea că ești prost? Cică au dat jos guvernul Bolojan antiamerican că nu a luat gazul MAGA, pentru a fi independenți de gazul rusesc, ok, vedem ce mai apare în presă. Dar uite că stăm de aproape o jumătate de an fără guvern pe bune din cauza asta. Crește euro, cresc dobânzile, se măresc ratele la fraieri, se scumpește totul, dar cică merită să suferim acum, ca să fie bine după aia. Și acum Trump cumpără motorină de la Putin. Păi, e corect? De ce i-ați chinuit, Donalde, pe centaurii noștri patru ani să nu mai facă afaceri cu rușii? Pentru ce s-au milogit ei și au pupat bombeurile magaiote crezând că fenomenul Bechtel nu a fost un accident și el se mai poate repeta? Voi nu înțelegeți că s-au schimbat generațiile la partid și vor și ăștia mai tineri să vadă și ei cum e succesul în viață? Asta e, așa se întâmplă când te legi la cap cu o fraieră slobodă la gură.
1.207 vizualizări









Corect! De-aia și Slobodan Milosevici a terminat rău.
De la Dorna la Craiova,
Undeva sau încotrova,
Vezi românii-ntreținuți
De grivani și de olguți.
De olguți și de grivani,
Ce dau pâine la țărani,
Caș de oaie la păstori,
Seceri — la secerători,
Ciocane — la potentați
Și arme pentru soldați.
De socot că nu-i bugăt
Cașcaval—parandărăt,
Vin și ne dau serenade,
Cu șefii din ambasade.
Deci a dat-o afară pe motive de…Bolojalnic???! Măline, Măline…Madama şi-a dat toată arama pe faţă (botox nu e un subiect de discuţii între domni…) şi a jignit grav un adevărat Partener Strategic, Grecia iar Rubio a fost obligat să se scuze în faţa acestuia. Evident, a urmat demisia…Legătura cu Romănia o vedeţi doar voi, „proeuropenii”, la fel de bine puteaţi spune că a dat-o afară pentru că s-a despărţit de fi-su! Chiar, la asta nu te-ai gândit?
Sa asteptam cartea- The Devil wears Maga a aceleiasi Kimberly care a fost trimisa la greci ca sa nu ciripeasca despre famiglia D.Trump( o are mica si nejucausa, etc.) dar si depre KKK-Maga. Credea pitipoanca ca se poate imbogati si vulcaniza trotineta fara numar, fara numar. Acum deh, sa nu-i cada un ghiveci in cap pe strada….