Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cine cîștigă pierde

Zoom Cine cîștigă pierde

Poate un premier sprijinit de cîțiva independenți să țină piept la unșpe miniștri luați din coșul Pesedeului? Mai pe șleau, cînd PSD-ul și-a băgat unșpe miniștri în guvernul lui Luca Niculescu fără ca el să zică nici pîs și în tăcerea aprobatoare a lui Nicușor Dan, întrebarea e de ce a mai numit Nicușor un premier independent cînd în guvernul lui Niculescu PSD-ul are majoritate și e singurul partid care i-a furnizat miniștri desemnatului. Nu era mai simplu să-l pună direct premier pe Grindeanu? Însă la ceea ce declamă partidele pro-occidentaliste din Parlament, cu Grindeanu iar ne-am fi trezit că nu trece guvernul și că de data asta ajungem la anticipate. Or scoțîndu-l în față pe Luca Niculescu, Nicușor s-a ținut chipurile departe de PSD și i-a lăsat cu buza umflată pe auriști.
Cel mai fericit însă din combinația asta e Grindeanu în persoană. A scăpat de corvoada premieratului și le-a dat satisfacție pesediștilor care vor la guvernare. Nici pe liberali nu i-a luat tristețea cînd au văzut din cine e compus cabinetul lui Niculescu. Se pot ține de cuvînt că nu se vor mai băga la guvernare împreună cu pesediștii și vor vota guvernul ținîndu-se de nas, din considerente de criză. Udemeriștii nu mai fac parte din guvern tura asta, dar băieți mai cu scaun la cap nu se cramponează de acest amănunt, fiindcă au făcut un calcul simplu. Dacă se prelungește criza și ajunge România în junk o să iasă una mare și atît de nasoală, că nici lor n-o să le fie bine. Useriștii au văzut că guvernarea le-a adus o scădere primejdioasă în sondaj, așa că se dau supărați de sanchi. Iar Nicușor Dan răsuflă ușurat că a scăpat (deocamdată!) de rușinea suspendării. Cel care deocamdată cîștigă în palmares, dar va pierde cert de pe urma acestei combinații e diplomatul Luca Niculescu care n-are partid unde să se întoarcă și despre care n-o să zică nimeni că și-a sacrificat cariera băgîndu-se în horă cu PSD-ul, ci că e ahtiat după funcții. (Apropo, n-o fi?)
După ce guvernul lui o va păți ca maurul lui Shakespeare, că asta e sigur, Luca Niculescu ar trebui să zică mersi dacă va mai găsi ușa deschisă la Externe. Altfel, s-ar consola acasă comandîndu-și cărți de vizită cu specificarea „fost premier al României”.



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    Coperta Catavencii – 14 octombrie
    erbasu
    Elis Pavaje
    verlinne
    Big Fish
    Istorii Corecte Politic
    Iubitori de arta
    Carne de pui La Provincia