Balada alcoonautului cu picioarele betege

(se dedică fratelui meu de cruce Florin Pucă)

F-u-t-u – v-ă neamu-n c-u-r de papainoage
mă simt ca un butoi lipsit de doage
și care, arză-l focu să îl arză,
nu pute-a vin ci a Chanel de varză.
Geaba îmi dete Domnul minte multă
că proastele picioare nu m-ascultă,
fiindcă la școală-au stat mereu sub bancă
visînd în grup de trei la fofoloancă.
Dacă m-aș fi născut și eu cu roate,
aveam acum și spițele schimbate
și-n osie puțină vaselină,
să ung la-ncheieturi orice vecină.
Așa, c-un băț uscat înfipt în bucă,
parc-aș fi frate geamăn c-o ulucă,
geaba-n bufetul gării, la varice,
vorbesc de Nostradamus și de Nietzsche,
că par un stîlp pentru lipit afișe
unde în zori vin cîinii să se pișe.