Da, cronica de bar e în altă secțiune a revistei, dar n-am greșit nici rubrica, nici titlul, pentru că ăsta este subiectul serialului de față: barul din New York al lui Horace și Pete. Mai exact, cel al imaginației lui Louis C.K., care a pus în hold lucrul la Louie, sitcom-ul versiune ficționalizată a vieții sale ajuns la sezonul 6, și s-a apucat de un alt proiect în care e om-orchestră – și producător executiv, și scenarist, și regizor, și actor principal (probabil că are și juma’ de normă ca măturător pe platou, că prea le face pe toate).
Acum vreo două luni, fără anunțuri prealabile ale marii deschideri, a inaugurat Horace and Pete pe site-ul personal, postînd pentru descărcare primul episod. De atunci, webspectatorii s-au obișnuit să intre, în fiecare sîmbătă, în barul din Brooklyn ajuns la venerabila vîrstă de 100 de ani, o afacere de familie moștenită ca o casă regală, din generație în generație, de urmașii omonimi ai lui Horace și Pete, fondatorii din 1916. Proprietarii din prezent, Horace al VII-lea (Louis C.K.) și Pete al VII-lea (Steve Buscemi), care locuiesc la etajul clădirii și se știau frați, fiind, de fapt, veri – Uncle Pete (Alan Alda), Pete al VI-lea, are o mărturisire tîrzie, la bătrînețe: nu îi e unchi, ci tată lui Pete al VII-lea –, nu prea le au cu managementul de bar, dar încearcă să păstreze tradiția ținîndu-l deschis în continuare, deși ar obține vreo șase milioane de dolari numai din teren, dacă l-ar vinde, conform dorinței sorei/verișoarei care își cere partea sa din bar.
Horace and Pete are aspect de teatru TV: acțiunea se desfășoară între doar cîteva decoruri, ca într-o piesă clasică de pe Broadway televizată (în unele episoade există chiar intermisson, pauza dintre acte). Cu toată aparența de vechi, show-ul este foarte actual: are referiri la evenimente curente (comentarii politice despre candidații cursei electorale de la Casa Albă, de exemplu), fiind produs, exact ca South Park, în săptămîna premergătoare difuzării. Scenariul conține, pe lîngă discuții de bar, situații de viață și momente social jenante, povești crude rămase în stoc din marfa de stand-up a lui Louis C.K. narate în stilul său, de observator cinic al unei realități care distruge inevitabil visurile și aspirațiile fiecăruia dintre noi. Brutal de onest, Louis extrage absurdul din convenții pînă la un nivel depresiv și îl pune în dialoguri naturale, fără a ocoli cuvintele tari. Personajele au o franchețe debordantă; actorii le joacă din experiența proprie, creînd o senzație de reality show, de autentic, pentru că au liber la improvizație, o tehnică actoricească artizanală de meșteșugar priceput cum nu prea mai vezi în ziua de azi.
Dacă Louis C.K. ar fi invitat de un studio de filme să facă un lungmetraj, ar ieși o chestie exact inversă standardului hollywoodian cunoscut, cu cel mai sad-end cinematografic posibil. Ceva cu personaje care spun și fac chestii care te ating și te mișcă, între care se construiesc cu sensibilitate momente memorabile. Și, la sfîrșit, toată lumea moare.
Horace and Pete, 2016- , comedie neagră / dramă albă, creat de Louis C.K., difuzat de louisck.net (5 dolari – pilotul, 3 dolari – celelalte episoade, via PayPal sau Bitcoin).






