Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, că capitala țării ești

Zoom București, că capitala țării ești

București a rămas fără toaletele smart înainte de începerea Euro 2020. Un lucru foarte bun. Ar fi făcut o imagine foarte proastă Capitalei printre suporterii străini: uite-i, bă, pe ăștia, stau cu gunoaiele pe străzi, dar își pun toalete smart.

Parizerul pentru copii Martinel ar conține metale grele. Dintre ele, amintim: Slayer, Metallica, Megadeth. Produsul va fi reintrodus pe piață în scurt timp sub numele Mortinel.

România trebuie să revină acolo unde îi e locul, asta e clar. Cu vaccinarea se pare că am rezolvat: având doar 27% din populație vaccinată cu a doua doză, suntem pe penultimul loc în UE. Deci se poate.

Dan Barna a zis că, cel mai devreme, pensiile speciale ar putea fi reglementate la finalul lui 2023. Dar oare ce-l mai interesează pe el, că până atunci ajunge dosarul ăla de la DNA în instanță?!

Tavi Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a zis că ar trebui luată în calcul și poluarea pe care o fac oamenii cu sobele și care nu e de neglijat. Da, corect, poluarea creată de sărăcie. Ar trebui să li se spună oamenilor să înceteze să mai fie săraci.

Raluca Turcan nu știe punctele cardinale. Știu, vezi zice: de ce naiba amintești tocmai asta din toate lucrurile pe care nu le știe Turcan?

Comisia Europeană a anunțat că România nu va primi nici un ban pentru programul de irigații. Oros a spus că Ministerul Agriculturii și-a făcut treaba. Nu știu de ce aveam impresia că treaba ministerului ar fi exact una cu rezultate inverse.

1.853 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta