Dacă ar exista un campionat mondial al serviciilor de pază plătite din bani publici, nu doar că ne-am califica fără probleme, dar am avea atâtea firme calificate, că totul ar deveni o afacere de familie românească. Până la urmă, e normal să fie așa, din moment ce polițiștii și jandarmii se pensionează la sub 50 de ani.
Iată un frumos exemplu de servicii de pază, tocmai la un baraj. Să nu-l fure cineva, să nu care cumva să vină te miri cine să ne fure apa. În data de 17 iulie, Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Siret organiza o frumoasă licitație pentru „Servicii de pază și protecție la obiectivul Baraj Poiana Uzului”, din Munții Nemira, în Bacău. Dintre cele două oferte depuse, a fost aleasă cea a băieților de la FAMILY SECURITY COMPANY SRL, care vor asigura toate serviciile astea de pază și protecție, timp de un an, pentru doar 832.813 lei, plus TVA.
Firma asta de pază este deținută de un domn pe nume Andrei Răzvan Bogdan și este tocmai din Focșani, Vrancea. Acolo reușește să păzească tot ce e de păzit printre instituțiile publice, de la AJPIS la DGASPC și de la Spitalul Județean la Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină, având la activ peste 100 de contracte cu instituțiile publice. Prin urmare, paza unui baraj n-ar trebui să fie o problemă. Chiar dacă, se știe, există fel și fel de forțe străine și oculte care ne vor apa din baraje.
3.630 de vizualizări









Adica, cum ne fura francezii apa ?
Păi ce e apa noastră ?
Vin francezii si furăvapa din Olt, Dambovita, Ialomita ? NU
Apa noastra e aia de la noi, nu din Amazon si din Nil.